Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale monitorizează, verifică și ia toate măsurile pentru asigurarea aprovizionării populației cu o paletă largă de legume și fructe de sezon, care să corespundă, atât din punct de vedere al calității și conformității, cu standardele de comercializare, cât și din punct de vedere al nivelurilor maxime admisibile de reziduuri de pesticide.
În acest moment, în piețele agroalimentare și în târgurile unde producătorii autohtoni își comercializează en-gros marfa pe care o produc, alături de tomatele românești apreciate pentru gustul lor deosebit, se găsesc în cantități suficiente și cartofi timpurii, ardei grași, căpșune, castraveți, varză albă, fasole verde, verdețuri, toate din producția autohtonă.
Până la data de 27 mai 2019, la nivel național, verificările MADR și ale Direcțiilor Agricole Județene s-au concretizat în:
Autoritatea Națională Fitosanitară a prelevat până la data de 27 mai 2019 un număr de 141 probe, din care:
Rezultatele analizelor de laborator finalizate până la această dată arată că fructele și legumele comercializate sunt sigure pentru consum.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF verifică loturile de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar, acțiunile mixte de control desfășurându-se la toate punctele de trecere a frontierei, fiind prelevate, prin sondaj, probe în vederea efectuării analizelor de laborator.
Până la 27 mai 2019 controalele ANSVSA și ANAF au avut următoarele rezultate:
MADR monitorizează impactul pe care îl au în piață măsurile de sprijin acordate producătorilor români și se asigură, totodată, că legumicultorii autohtoni au acces în piețele agroalimentare din București și din țară pentru a-și comercializa producția.
În acest sens, obiectivele principale urmărite în cadrul acestor acțiuni de monitorizare și inspecție sunt:
Sursa: madr.ro
MADR, verdeturi, tomate, castraveti, tomate de camp, tomate romanesti, rosii romanesti, controale in piete, capsune, cartofi timpurii, varza alba, fasole verde