Cerinţe pentru o cultură profitabilă

În decursul istoriei fiecărei culturi agricole, aceasta și-a înregistrat în informaţia sa genetică toate cerinţele privind aprovizionarea cu apă, lumină, căldură, aer, CO2, elemente nutritive, spaţiu de nutriţie, de fapt toţi factorii de mediu.

Când aceste cerinţe nu sunt corespunzătoare, plantele își autoreglează creșterea, dezvoltarea, fotosinteza, transpiraţia, indicele foliar, respectiv producţia, adaptându-se la condiţiile minime existente, urmărind, în final, să asigure perpetuarea speciei, chiar dacă nu poate realiza decât o singură sămânţă.

Aceste aspecte intime ale plantelor agricole au fost formulate de acad. D. Davidescu în „Legea autoreglării biologice a culturilor agricole“.

Prin urmare, asistăm la două laturi importante privind comportarea plantelor agricole la condițiile existente:

1. Care sunt condițiile asigurate plantelor agricole;

2. Cum reacționează plantele, prin autoreglare, la condițiile existente.

Să le desfășurăm, pe scurt:

1. Ce condiții trebuie asigurate?

a) Aprovizionarea cu apă se consideră corespunzătoare atunci când conținutul de apă al solului se găsește între plafonul minim și capacitatea de câmp. Rădăcinile plantelor au o forță de absorbție a apei de maximum 15-20 atm. Apa ușor accesibilă este atunci când solul o reține cu forțe mai mici de 1 atm și poate fi accesibilă până la 15 atm. Dar, pe măsură ce conținutul în apă al solului scade, ea este reținută cu forțe din ce în ce mai mari și plantele nu o mai pot absorbi decât în cantități mici și cu mari cheltuieli de energie.

Când plantele simt lipsa apei, ele își reglează metabolismul, procesele de creștere și dezvoltare fiind astfel încetinite.

b) Asigurarea luminii este foarte importantă, plantele având nevoie de o anumită intensitate luminoasă. Astfel, pentru înflorire și fructificare, mazărea are nevoie de 1.100 luxi, fasolea de 2.400 luxi, grâul de 1.200-2.200 luxi etc. În zonarea culturilor agricole s-a ținut seama de aceste cerințe cunoscând durata de strălucire a soarelui în fiecare zonă: Moldova 1.900-2.000 ore strălucire, Câmpia Română – 2.100 ore, Dobrogea – 2.300 ore.

Coeficientul de utilizare a energiei luminoase diferă, de asemenea, de la o specie la alta, astfel: porumbul – 2,5%, grâul – 3,2%, floarea-soarelui – 4,5%.

c) Necesarul de căldură este specific fiecărei culturi agricole, începând cu temperatura minimă de germinare și până la maturitatea recoltei. Și aici s-a ținut seama la zonarea culturilor de cerințele plantelor. Astfel:

– temperatura medie anuală în perioada de ve­getaţie în Câmpia Română este 10-11,5°C și realizează 3.800-4.300°C; în Câmpia Moldovei – 9-9,5°C și realizează 3.400-3.700°C, în Dealurile Transilvaniei – 7-8°C și realizează 2.900-3.200°C.

Pe de altă parte, constanta termică (necesarul de temperatură până la maturitate) este: la porumb 1.200-2.300°C, la grâu 2.000-2.300°C, la floarea-soarelui 1.700-2.500°C, iar la sfecla-de-zahăr 2.400-2.700°C.

La rândul său, fiecare soi (hibrid) are cerințe diferite față de constanta termică.

Exemplu: soiurile extratimpurii de soia 1.000-1.150°C, iar cele târzii peste 1.450°C.

d) Asigurarea cu aer și CO2 se realizează din atmosferă, care conține 21% oxigen folosit în procesele de oxidare din plante producătoare de energie și 0,03% CO2 folosit în sintetizarea carbohidraților prin fotosinteză.

Aerul din sol este mai sărac în oxigen (19%) și mai bogat în CO2 (0,3-1%).

Depășirea acestor limite creează probleme în absorbția apei și a elementelor nutritive de către rădăcini.

e) Asigurarea cu elemente nutritive este hotărâtoare în realizarea recoltei.

Fiecare cultură are un consum specific de nutrienți pentru a realiza o tonă de recoltă. Astfel, grâul consumă 25-35 kg N, 12-18 kg P2O5, 20-30 kg K2O. Pe baza analizelor agrochimice se cunoaște ce poate oferi solul, iar diferența trebuie asigurată prin îngrășăminte la nivelul recoltei programate.

f) Realizarea prin semănat a unui anumit spațiu de nutriție rezultat pe baza a numeroase experiențe în câmp, adică distanța între rânduri și între plante pe rând. Nerespectarea acestui spațiu face ca plantele să nu mai beneficieze de hrana și lumina necesare pentru fotosinteză.

2. Când condițiile prezentate mai sus nu sunt realizate, plantele își autoreglează procesele de creștere și dezvoltare, astfel:

a) Creșterea plantelor presupune înmulțirea celulelor cu ajutorul zonelor meristematice și realizarea armonioasă a tuturor componentelor plantei.

Lipsa condițiilor corespunzătoare face ca anumite organe ale plantelor sau plantele în totalitate să aibă talia mică, firavă.

b) Dezvoltarea plantelor presupune apariția organelor de reproducere, respectiv a organelor florale și dezvoltarea acestora. În condiții necorespunzătoare, planta își dirijează toate resursele spre a-și dezvolta și maturiza cel puțin o sămânță în scopul perpetuării speciei.

c) Fotosinteza este asigurată de toate componentele verzi ale plantelor și ea depinde de intensitatea luminii, respectiv de poziția frunzelor față de incidența razelor solare. Plantele umbrite sau porțiunile situate mai jos, unde pătrund mai greu razele solare, vor avea un randament fotosintetic mai mic.

d) Transpirația este fenomenul prin care plantele elimină mari cantități de apă din cea absorbită odată cu elementele nutritive. În sinteza materiei organice numai o foarte mică parte din apă este folosită.

Transpirația are loc, de regulă, prin stomate care, prin închidere și deschidere, pot regla regimul apei în corpul plantei.

Transpirația este dependentă de temperatură și umiditate atmosferică.

e) Indicele foliar reprezintă raportul dintre suprafața frunzelor unei culturi și suprafața de teren ocupată de cultura respectivă.

Exemplu: indicele foliar la grâu este 4, adică suprafața frunzelor are 4 ha/1 ha teren cultivat la floarea-soarelui este 3,2-4, iar la porumb, în condiții necorespunzătoare de cultură, este 0,7-1, într-o cultură obișnuită este 4-5, în condiții de irigare este 5-6.

f) Recolta reprezintă rezultatul cumulat al tuturor acestor factori și este condiționată, în primul rând, de factorul care se găsește în minim pornind de la principiul „egalei însemnătăți a factorilor de vegetație“.

Din cele de mai sus rezultă obligația agricultorilor de a cultiva în fiecare regiune culturile zonate iar, prin tehnologia de cultură, să le asigure condiții optime pentru creștere și dezvoltare.

Prof. dr. Vasile POPESCU