Tristeţea călătoriei cu trenul

Materialul de faţă este un apel din partea cititorilor revistei Lumea Satului către autorităţile judeţene şi locale, către Gărzile de Mediu din judeţe ale căror trasee de cale ferată au devenit în ultimii 25 de ani un şirag de imagini dezolante. Fereastra vagonului de tren nu mai oferă peisaje încântătoare, ci o tristeţe fără margini creată de maidane pline de bălării, gunoaie de tot felul, gropi, râpe, clădiri în ruine, la care se adaugă compania oamenilor necivilizaţi, certaţi cu ordinea şi curăţenia, care fac călătoria cu trenul un coşmar.

În secolul vitezei ne mişcăm cu „frâna“ trasă

Dintotdeauna, călătoria cu trenul a fost considerată o desfătare a simţurilor prin peisajele minunate care se derulează în faţa ochilor, ritmul sacadat al roţilor la îmbinarea şinelor, confortul fotoliilor, posibilităţile de mişcare pe coridor, servirea mesei la vagonul restaurant şi, nu în ultimul rând, conversaţiile dintre cele mai diverse şi interesante cu persoane necunoscute până atunci. Pe măsură ce s-a dezvoltat transportul auto, deplasarea cu trenul a mai pierdut din importanţă şi farmec, cel puţin în ţara noastră.

În ultima vreme, datorită unor împrejurări şi avantaje, am început să călătoresc cu trenul ca pe vremuri, înlocuind uneori deplasarea auto de pe şosele.

O primă constatare a fost viteza de deplasare care este cu mult mai mică decât în vremurile normale ale tinereţii mele. Pe distanţa Braşov – Timişoara de 486 km pe via Aradul Nou se circulă aproape 10 ore cu locomotiva Diesel electrică, construită la Craiova, cu mult mai mult ca timp decât în urmă cu jumătate de secol, când se circula cu locomotiva cu aburi fabricată la Reşiţa!

Acest paradox al vitezei de sub 50 km pe oră este cauzat de starea deplorabilă a infrastructurii, a lipsei de întreţinere a ei sau de altele. Evident, nu este normal ca în Europa zilelor noastre, când TGV – urile franţuzeşti depăşesc 300 km pe oră, să mai existe aşa ceva sau poate călătorim cu trenuri – muzeu, dar nu ştim noi!

Gările, staţii în pustiu

A doua constatare a fost starea jalnică a gărilor CFR. Unele au rămas încă la lampă de petrol sau lumânare, fără curent electric, cu cantoane devastate, fără uşi şi ferestre. În gările principale se mai întâlnesc turnuri cu staţii de alimentare cu apă a fostelor locomotive cu aburi, şi acestea devastate, cu zidurile mâzgălite de noua „artă graffiti“.

Majoritatea depozitelor de mărfuri, în special de cereale, din apropierea gărilor sunt abandonate, într-o stare jalnică de neîntreţinere şi mâzgăleală infantilă.

Fostele părculeţe cu flori din faţa gărilor şi terenul de lângă acestea sunt invadate de buruieni şi vegetaţia lemnoasă de tot felul sluţeşte peisajul, care până nu de mult era un exemplu de ordine şi bun gust pentru locuitorii satelor din apropiere.

Taluzele şi marginile căilor ferate, care erau altădată surse de producere a fânului pentru vacile lăptoase ale cantonierilor, sunt acum năpădite de vegetaţie nevaloroasă.

În triaje, pe „linia moartă“ staţionează sute, poate mii de foste vagoane de călători şi de mărfuri, unele cu inscripţia „CEREALE“, în diferite stadii de degradare şi devastare. Nu departe de aceste gări observăm suprafeţe imense de terenuri arabile din cele mai fertile rămase pârloagă şi silozuri cilindrice din beton goale, unde vântul suflă a sărăcie şi pagubă.

Traseul liniei ferate Bucureşti – Oltenia este un exemplu în acest sens. Mai mulţi locuitori ai judeţului Călăraşi se întreabă într-o scrisoare trimisă redacţiei noastre „de ce autorităţile nu demarează o acţiune de ecologizare şi amenajare corespunzătoare a terenurilor situate de-a lungul liniei de cale ferată. Din indolenţă şi nepăsare autorităţile judeţelor Călăraşi şi Ilfov, dar şi primăriile localităţilor respective ignoră cu tenacitate ieşită din comun această anormală stare de lucruri. Cum este posibil ca, în imediata vecinătate a unei capitale ce se pretinde a fi europeană, să existe asemenea situaţie?“

Trenul fantomă

A treia constatare, cea mai tristă, este produsă de numărul foarte redus al călătorilor cu trenul, aproape că ţi-e frică să călătoreşti, mai ales noaptea.

De la circulaţia cu bilet ştampilat „în picioare“ s-a ajuns la 2 – 3 călători într-un vagon de 60 locuri pe scaune, cum am călătorit eu deunăzi dus – întors pe ruta Braşov – Timişoara.

Aproape săptămânal, de câţiva ani încoace, prin mijloacele mass-media, vorbim de masterplanuri de autostrăzi şi şosele, care mai de care mai importante şi mai nimic nu se pomeneşte de căile ferate, cel mai ieftin şi sigur mijloc de transport călători şi mărfuri.

Pe când şi modernizarea transportului feroviar, urmată de amplificarea călătoriilor cu trenul, asemenea vestului continentului nostru!?

Teodor MARUŞCA