Perioada optimă pentru lucrările solului

De câte ori au prilejul specialiştii insistă ca lucrările solului să fie efectuate în perioada optimă. Motivaţia? Doar astfel se îmbunătăţesc şi menţin însuşirile de fertilitate ale solului, condiţie primordială pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.

Perioada optimă sau maturitatea fizică a solului reprezintă intervalul de umiditate la care lucrările se execută conform cerinţelor tehnologice, de cea mai bună calitate. În aceste condiţii stratul lucrat se revarsă în agregate, fără bolovani, fără praf, fără brazde sub formă de „curele“, cu minimum de consum de energie şi de uzură a utilajelor folosite. Acest interval optim se poate stabili în funcţie de umiditatea solului care variază în funcţie de tipul acestuia astfel:

– solul nisipos se lucrează bine la 8-30% umiditate;

– solul nisipos-lutos – la 10-28% umiditate;

– solul luto-nisipos – la 13-26% umiditate;

– solul lutos – la 15-25% umiditate;

– solul luto-argilos – la 17-23% umiditate;

– solul argilos – la 18-20% umiditate.

Se observă că, dacă pe solul nisipos se poate lucra corect şi la 8% umiditate, dar şi la 30%, deci pe un interval de 22 puncte procentuale, pe solul argilos se poate lucra numai între 18 şi 20% umiditate, deci un interval foarte scurt.

Umiditatea solului poate fi determinată fie în laboratoare cu ajutorul unei sonde de neutroni sau pe cale gravimetrică, în etuve, fie în mod practic, în câmp, astfel: din par­cela respectivă se ia pământ, se strânge uşor în pumn şi i se dă drumul de la înălţimea de 1 m. Dacă la atingerea solului se desface în agregate, este momentul optim de lucrat. Dacă se turteşte înseamnă că este prea umed şi nu se poate executa lucrarea. Totuşi, pentru a nu avea dubii, trageţi o brazdă şi astfel veţi aprecia cel mai corect situaţia din teren.

La stabilirea perioadei optime se au în vedere şi alte criterii:

- lucrarea cu grapa cu colţi sau cu sapa rotativă se execută când solul are crustă şi când buruienile anuale au început să răsară;

- lucrarea cu grapa cu discuri sau cu combinatorul pentru întreţinerea arăturii se efectuează când solul s-a îmburuienat;

- lucrarea cu cultivatorul la prăşit porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr se efectuează când plantele au o anumită înălţime (când sunt prea mici, pot fi acoperite cu pământ, iar când sunt prea mari, pot fi rupte de cadrul cultivatorului) şi sunt puternic îmburuienate.

Iată ce se întâmplă când se lucrează în afara perioadei optime:

a) Când solul este prea uscat, are coeziunea mare, organele active ale utilajului produc ruperea solului, se scot bolovani mari şi se produce praf.

b) Când solul este prea umed, are plasticitate mare şi adeziune, se lipeşte de unelte, organele active taie solul sub formă de „curele“ care după uscare se sfarmă foarte greu.

În ambele cazuri rezistenţa la arat creşte cu 30-50%.

Pentru mărunţirea bolovanilor şi „curelelor“ uscate sunt necesare treceri repetate cu utilaje cu acţiune energetică asupra solului (grape cu discuri, freze, tăvăluguri grele etc.) care distrug structura şi prăfuiesc solul, cu consumuri mari de energie şi de uzură a utilajelor. Praful rezultat astupă porii solului, formându-se crustă care favorizează pierderea apei prin evaporare şi care împiedică primenirea aerului din sol. Lipsa oxigenului, concomitent cu creşterea concentraţiei de CO2, influenţează negativ desfăşurarea activităţilor biologice din sol.

c) Lucrat în perioada optimă, solul se revarsă în agregate structurale, nu se lipeşte de unelte şi opune cea mai mică rezistenţă, cu consum redus de energie şi fără uzura utilajelor.

De aici rezultă concluzia că la desprimăvărare se încep lucrările pe solurile nisipoase, se continuă pe cele lutoase, iar în momentul când solurile argiloase ajung la umiditatea optimă se întrerup lucrările pe celelalte soluri şi se lucrează acestea care au un interval foarte scurt de umiditate optimă.

Ulterior se continuă lucrările pe celelalte soluri care au un interval mai lung. Toate aceste măsuri urmăresc evitarea distrugerii structurii solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU