Învăţământul universitar capătă un sens utilitar

Care sunt problemele care îi interesează în mod deosebit astăzi pe tineri şi, deopotrivă, pe părinţi? Profesorul universitar Bogdan Costea, stabilit în Marea Britanie, este de părere că îndeosebi tinerii sunt interesaţi de învăţământ şi de posibilităţile pe care noua organizare a Planetei Albastre le dau celor care vor cu adevărat să înveţe. Mai multe amănunte găsiţi în interviul acordat de profesorul Universităţii Lancaster, Anglia.

– Bun venit acasă! Cum a ajuns Bogdan Costea, absolvent de învăţământ superior din România, profesor universitar în Anglia?

– Nu ştiu. Nu cred că au vreo legătură una cu cealaltă. Învăţământul românesc a fost, vorbim de anii ’80, bun şi prost în acelaşi timp. Era cam singurul lucru pe care îl puteai face ca să-ţi salvezi umanitatea, dar era slab intelectual, era un sistem de gândire compromis deja, care nu-şi mai putea găsi, cel puţin pe canale oficiale, o expresie intelectuală coerentă. Dar acesta a fost avantajul, tocmai pentru că învăţământul a fost compromis, te forţa la o căutare interioară. Şi, într-adevăr, curiozităţile tineretului, căci despre asta este vorba, erau mai bine nutrite în perioada aceea, pentru că nu era altceva de făcut, n-aveai unde să te duci, decât spre cărţi. Nu exista televiziune... Nu am nostalgie pentru Ceauşescu, dar nici simpatie pentru ce se întâmplă la televiziunea contemporană şi nici pe Internet. Copiii de acum sunt înconjuraţi de aceste produse încă de la vârsta de 0 ani, fiind captivi acestor modalităţi de expresie aşa-zis „umană“ şi atunci şansele ca ei să mai aibă nelinişti şi curiozităţi, aşa cum ar fi normal, dispar.

Nu învăţământul românesc m-a dus în Anglia, dar fără el nu se putea atunci. Eu nu mă pot concepe fără cei 25 de ani trăiţi în România – jumătate de viaţă.

– Adevărat. Nu putem şterge ce s-a întâmplat în istoria personală. Cred că este o deosebire între învăţământul românesc şi cel din Anglia, de pildă. Acolo se stimulează gândirea, la noi, toceala.

– E greu de spus. Suntem în secolul XXI, în care lumea e cam omogenă, gândirea, din păcate, nu mai e la preţ. Tineretul, de peste tot – am în sălile de curs tineri între 18 şi 23 de ani, de pe tot mapamondul – este extrem de neinteresat, un tineret fără întrebări, doar cu cerinţe. „Vreau, vreau, vreau să mi se dea, să mi se dea!“ Pentru a stimula gândirea unui tânăr îţi trebuie ceva dinspre partea cealaltă. Eu pot să vorbesc oricât unei creaturi care nu este curioasă deloc şi nu face decât să se uite pe sub masă la tabletă sau la mobil să vadă ce scor e la fotbal sau ce haine mai sunt la solduri. Nu ai ce face cu acest material şi, din păcate, asta este tendinţa. La ora actuală, tineretul român şi cel occidental nu se deosebesc. Sistemul de învăţământ românesc, cu toceala dinainte, cred, totuşi, că s-a schimbat. Sunt cadre universitare, din generaţia mea, care vor ca tineretul să gândească. Însă tineretul refuză acest lucru. Când, la întrebarea adresată unui tânăr referitor la cititul unui volum oarecare, acesta răspunde: „Dar la ce îmi foloseşte?“, atunci sistemul de învăţământ nu prea mai are ce să facă. Cum spuneam, Occidentul şi Orientul nu se deosebesc în clipa aceasta datorită populaţiei consumatoare de învăţământ. Studenţii nu sunt foarte vibranţi, marea majoritate. Unul, doi ghiocei nu înseamnă primăvară. Sistemul de învăţământ occidental conţine în continuare seminţele instituţiei universitare de 1.000 ani – căutare, întrebare şi răspuns bazat pe propriul tău efort. Toceala, repetiţia automată nu constituie esenţa efortului intelectual.

– Există dorinţa de a studia în exterior, pornind de la ideea că ai avea alte şanse, că ţi se deschid alte căi şi de aici şi alte posibilităţi de câştig. Este adevărat?

– Absolut, dar dacă motivul pentru care oamenii se educă este câştigul atunci avem cu totul alt învăţământ. Dacă pleacă numai ca să vadă lumea, asta este o evadare, nu un act constructiv. Şi, din păcate, suntem într-o fază în care toţi părinţii vor să-şi scape copiii de această pacoste, care se cheamă viaţa în România. Cam acesta este motivul acestui exod. Sunt şi mulţi copii buni care vor să înveţe, dar nu carte în sensul clasic, ci în sensul utilitar, cartea fiind un paşaport către altceva. Au dreptate, şi din punctul meu de vedere, să plece. Nu cred că există vreun dascăl care să nu îi spună unui copil „du-te să înveţi de la lume“.

– Şi totuşi, alături de cei care pleacă să studieze în exterior, în ideea unei ascendenţe, există nu puţini intelectuali români, absolvenţi de învăţământ superior din România – cadre medicale, didactice etc., care sunt căutaţi în străinătate.

– Cazul profesiei medicale este special. Au căutare toţi doctorii care vor să plece, pentru că toate sistemele, mai ales cele bazate pe principii de gratuitate – Germania, Marea Britanie, poate Franţa – au nevoie de cadre medicale. Faptul că ele se caută nu are legătură cu cadrele medicale româneşti, fiind bine-venite de oriunde ar fi.

– Am senzaţia că noţiunea Universitate ocupă o altă arie, să zicem, în Anglia decât înţelegem noi în România.

– Da, aceasta este una dintre moştenirile reformelor sistemului de învăţământ şi de cercetare din perioada comunistă, când universităţile s-au separat, au devenit un fel de instituţii specializate. Este o contradicţie şi în termeni. Instituţia universitară este o instituţie sub al cărei acoperiş se adăpostesc toate domeniile de cercetare şi învăţământ ale unei societăţi. În sensul acesta sunt diferite, nu există Universitate economică, Universitate medicală etc. Există facultăţi de medicină, de drept, de filosofie ş.a.m.d. în cadrul Universităţii.

– Este utilă această organizare a învăţământului faţă de ce se întâmplă la noi? Pentru că în România sunt universităţi specializate.

– Absolut, coexistenţa tuturor domeniilor nu este numai necesară, ci şi indispensabilă. Nu se poate să gândeşti la probleme de drept fără să discuţi cu filosofi, cu economişti… Medicină fără etică nu se poate, etică fără drept nu se poate etc. – universitatea nu poate fi decât un tot. Altfel, rămâne ceva destul de sărăcit. Ceea ce se pare că se şi întâmplă. Oamenii pleacă pentru că lucrurile sunt sărace.

Gheorghe VERMAN