Pensula necruţătoare a pictorului naiv Ioan Maric

„Suntem şi vom fi întotdeauna neam de ţărani“, scria Lucian Blaga. Şi mai spunea el că „de aceea destinul nostru ca neam, ca putere culturală atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăranului – creatorul şi păstrătorul culturii populare, centru generator, binecuvântat şi rodnic.“

Aceste cugetări sunt, iată, materializate în opera, îi putem spune aşa, pictorului naiv băcăuan Ioan Măric care a intuit perfect că satul unde ţăranul îşi petrece viaţa „este locul prin care istoria se revarsă în mit“.

Satul lui Ioan Măric – „Bădia“, cum îi spun apropiaţii – nu este numai entitatea administrativă, ci toţi locuitori săi cu obiceiurile, cu credinţele, cu superstiţiile şi viciile specifice spaţiului, un loc în care oamenii se cunosc bine, se înrudesc între ei şi participă la toate evenimentele, merg la botezuri, la nunţi, la înmormântări, se bucură sau se ceartă, se răzbună sau se răsplătesc.

S-a născut în satul Dealul Mănăstirii, comuna Mărgineni, „o icoană la care mă întorc mereu şi de unde îmi trag seva lucrărilor mele. Cred că la naşterea mea ursitoarele mi-au pus alături o bidinea, de aici nevoia de a picta. De mic îmi plăcea să stau pe lângă oameni, să particip alături de mama la şezători încercând să caut înţelesul unor vorbe pe care mai târziu le-am ilustrat în tablourile mele. Îmi plăceau poveştile lui Ion Creangă şi încercam cu puterile mele să le ilustrez. Aşa mi-am descoperit, să-i zicem, harul cu care am fost înzestrat.“

A muncit din greu. „La şapte ani coseam cu o coasă pe care tata mi-o făcuse pe măsura mea.“ A urmat apoi Şcoala profesională de mecanici agricoli, Şcoala tehnică de maiştri şi pentru că simţea nevoia să afle ceva mai mult din tainele picturii s-a înscris la Şcoala de arte unde l-a avut ca profesor pe cunoscutul pic­tor băcăuan Ilie Boca. Între timp picta. „Niciodată n-am confundat pictura cu meseria“ şi îşi aminteşte că prima expoziţie a avut loc la Căminul cultural din Mărgineni.

A devenit treptat tot mai cunoscut şi apreciat. „Măric este spontan, direct, cu o mare putere de sinteză şi exprimare, evitând mângâierile etnografice. Acumulările au făcut să-şi clădească propriul stil care este recunoscut prin premii şi achiziţii în colecţii şi muzee“, spunea Ilie Boca.

La rândul său, Adriana Muit, preşedintele Asociaţiei Betania, nota: „Sinceritate, suflet şi o largă deschidere către o lume vulcanică se regăseşte în picturile domnului Măric – unica pictură care aduce o valoare mare în pictura românească.“

Au urmat expoziţii – o sută personale şi tot atâtea de grup în ţară şi străinătate. Picturile semnate de „bădiţa“ Ioan Măric se regăsesc în colecţii din Bucureşti, Constanţa, Bacău, Ploieşti etc., dar şi în Italia, Franţa, Canada, SUA, Japonia, Rusia, Austria, Elveţia, Grecia, Olanda etc.

Pictura „naivului“ băcăuan a atras atenţia şi cineaştilor. Titu Mesaroş, de pildă, a creat filmul În pădurea cea stufoasă, având ca subiect arta şi viaţa lui Ion Măric. Filmului i s-au decernat opt premii naţionale şi internaţionale. Să mai adăugăm diplomele de excelenţă de la Parlamentul European din Bruxelles în 2008 şi 2009, Strasbourg 2008, Festivalul de Artă Naivă – Verona Italia şi multe, multe altele.

Deşi locuieşte la Bacău, Ioan Măric se întoarce mereu în sat. „Mă duc în iarmaroace, în târguri şi, de ce nu, şi în cârciumi, acolo unde la un pahar de vorbă se pun la punct treburile comunităţii, sunt creionaţi, prin vorbe de duh, oamenii satului şi ceea ce văd sau aud pun pe pânză.“ De aici putem identifica timpul, dar şi locurile în care pictorul îşi plasează „întâmplările“ din tablouri care au devenit cunoscute: „Casa bunicii“, „Luncani“, „Uliţa lui Măric“, „Intelectualul“, „Cumătrii“, „Nunta de aur“ ş.a.

Comentând cu veselă ostentaţie evenimentele satului, Măric sancţionează ridicolul din spatele anumitor situaţii şi stabileşte cu frustă, dar sănătoasă ironie adevărate sentinţe din perspectiva bunului simţ.

„A intra sub pensula necruţătoare a lui Ioan Măric, scria dramaturgul Viorel Savin, este ca şi cum, spre nenorocul tău, ai intrat în... gura satului.“

„Bădiţa Ioan Măric“ ne bucură cu lucrările sale în continuare, iar experienţa şi harul sunt împărtăşite acum la Şcoala de artă din Bacău, unde în calitate de profesor îndrumă pe cei care, vorba sa, „s-au îmbolnăvit de boala picturii“.

Stelian Ciocoiu