Traian Frâncu, un interpret complet şi-un iubitor de sat românesc

La 34 de ani, pe care-i va împlini pe 11 mai, Traian Frâncu poate fi socotit întâi de toate un păstrător de tradiţie şi iubitor de sat. N-a procedat aidoma multor colegi din generaţiile de dinainte şi după, plecând din comunele pe care le reprezintă în cântec, în confortul oraşului; a rămas în localitatea natală,  implicându-se activ în viaţa socială şi culturală a comunităţii. În afară de a fi interpret profesionist de folclor, lucrează la monografia locului şi, în timpul când este acasă, primeşte vizitatori la cele două muzee ţărăneşti pe care le-a organizat în satul Slon, comuna Ceraşu, judeţul Prahova.

– Îmi spuneaţi că strămoşii satului în care v-aţi născut, Slon, situat pe vechiul drum roman care traversa Carpaţii prin pasul Tabla Buţii, înspre Vama Buzăului, din Braşov, sunt un preot şi 15 familii de păstori refugiate din Ţara Făgăraşului, în vremurile tulburi de altădată.

– Da, inclusiv numele Frâncu este mult mai des întâlnit în Ardeal decât în Prahova. Satul meu are multe similitudini cu Ţinutul Pădurenilor din Hunedoara şi de asemenea cu Ţara Făgăraşului. Costumul popular tradiţional nu este de inspiraţie muntenească, ci provine din Transilvania, cu poale şi ie cusută în alb şi negru...

– Alb şi negru care înseamnă ce?

– La noi negru înseamnă muntele, iar albul – zăpada. Avem şi varianta portului păstoresc, cu cioareci şi zeghe neagră sau maro. Bine, cioarecii de sărbătoare erau pesemne albi, dar vă imaginaţi că oierii nu veneau la stână, la muncă, în alb. Costumul meu, de exemplu, este din pantalon şi vestă negre şi cămaşă albă, brodată.

– Deci aici v-aţi născut, într-un sat cu rădăcini în Transilvania.

– Sunt ultimul născut din cei şase copii ai familiei. Tatăl, pe care l-am pierdut acum câţiva ani, era muncitor forestier, drujbar bun. În 1974 a câştigat, alături de un coleg de-al său, din Măneciu, un concurs de fasonat lemn şi a fost trimis, pentru şase luni, în Germania. Mama a fost întâi bucătăreasă, apoi a lucrat la pădure, la degajarea loturilor, după tăieri. Pe urmă, acasă aveam gospodărie mare, grea, cu multe animale, hambare care trebuiau umplute, fân de cosit. Am muncit de mici.

– Şi cine cânta în familie?

– Mama şi bunica din partea tatălui. De fapt, toţi fraţii şi surorile mele au voce, dacă am face un grup i-am depăşi pe mulţi. Dar numai eu am hotărât să vreau să fac o carieră muzicală, deşi nici măcar ai mei nu credeau în reuşita unei astfel de profesii.

– Când a început drumul în cântec?

– Când aveam 14 ani mi-am luat inima în dinţi şi m-am înscris la Ansamblul folcloric „Brăduleţul“ de la Căminul Cultural din Ceraşu, ca dansator şi interpret. Cred că n-am să uit toată viaţa cum a decurs prima mea evoluţie pe o scenă, într-o sală plină de spectatori.

Era 24 aprilie, a doua zi de Sf. Paşti. Am interpretat o melodie din repertoriul lui Ion Dolănescu, „Mă dusei să strâng la fân“, eram copleşit de teamă. După prima strofă, a urcat pe scenă cineva despre care ştiam că a stat o perioadă în detenţie. Am crezut că vine să-mi facă rău, nu i-o fi plăcut ce fac... Omul mi-a pus în mâini 100 lei. Apoi a venit altul cu 50 de lei. Acesta era felul lor de a răsplăti ceva ce le-a stârnit emoţia şi le-a înmuiat inima.

– Şi mai departe ce a fost?

– Coregraful Gică Radu m-a luat, tot ca dansator şi interpret,  la Ansamblul „Poieniţa“ de la Drajna, grup condus de Marian Văcărelu, recunoscut drept unul dintre cei mai autentici promotori ai folclorului din Prahova.

În 1997, la o manifestare intitulată „Dialoguri culturale“ de la Starchiojd, m-a văzut reputatul specialist Maria Tănase Marin şi am intrat la clasa de canto popular a dânsei, de la Şcoala Populară de Artă Ploieşti. În acelaşi an am apărut în emisiunea „Tradiţii“, de la TVR.

– Din acel moment a început cariera muzicală?

– Da am participat la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale. Am luat premii speciale, locurile 1-3 şi trofee la „Moştenite din bătrâni“ – Vorona, Botoşani,  „Corabia de aur“ – Olt, „Moştenitorii – tezaur folcloric“ (locul I), „Strugurele de aur“ – Jidvei, Mamaia-folclor, „Ghiocelul de aur“ – Târgovişte, Festivalul „Irina Loghin“, Festivalul Internaţional „Pe marginea Dunării“, Festivalul românilor de pretutindeni, Festivalul folcloric de la Ruse.

– Iar acum sunteţi solist profesionist la Filarmonica „Paul Constantinescu“, Orchestra  „Flacăra Prahovei“, alături de Ionuţ Dolănescu.

– Din 2007 sunt component al acestei orchestre. Între timp am absolvit studii superioare de profil, am şi un master în muzică, am cochetat şi cu canto clasic.

– Vorbiţi-ne despre repertoriul dvs.

– Toate melodiile sunt culese din Slon. Am avut surpriza extraordinară ca ieri (n.n. – 13 martie) să merg la bunica mea cu o echipă de filmare şi să aud un cântec  pentru prima dată. Vreau să spun, cu alte cuvinte, că rezerva populară nu este epuizată. Eu am 23 de piese în fonoteca radioului naţional, înregistrate cu Orchestra Radio condusă, la primele materiale, de dirijorul Paraschiv Oprea şi, acum, de maestrul Adrian Grigoraş. Apoi, sunt recunoscut drept creator. De exemplu, la Mamaia, unde am urcat pe podium, am cântat melodii lucrate de mine. Aş fi vrut să citiţi ce a scris, pe materialul de prezentare a primului meu CD, inegalabila Marioara Murărescu, exact despre piesele creaţie proprie. Melodiile sunt difuzate la Antena Satelor (Societatea Română de Radiodifuziune) şi TVR, dar am fost în emisiuni şi la alte televiziuni. Acum lucrez la un nou material discografic, pe care-l voi realiza la Chişinău. Cu Orchestra „Flacăra Prahovei“ pot fi văzut în concertele filarmonicii de la Ploieşti şi din Prahova, plus că sunt invitat la alte festivaluri din judeţ şi din ţară.

– Aveţi un muzeu acasă?

– Da, am un muzeu acasă şi un altul la Căminul Cultural Slon. Colecţionez obiecte din vechea gospodărie ţărănească din satul meu şi m-am gândit că e bine să se bucure şi alţii de aceste simboluri rurale, aşa că am deschis două muzee. Ca exponate am costume populare, ţesături, război, furcă de tors, vârtelniţe, ladă de zestre, inventar de bucătărie (doniţe, oale, piuă), maşină de călcat cu jar etc.

– Am înţeles că aţi compus un imn pentru eroii de la Tabla Buţii.

– Acela este scris împreună cu o colegă din Ardeal, în cinstea soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial. Anul trecut, la propunerea mea, primarul Dumitru Duca a organizat prima ediţie a Serbărilor Slonului, de Sf. Constantin şi Elena, care reflectă obiceiul urcatului oilor la munte. Atunci am creat imnul comunei Ceraşu. Îmi place să mă implic în viaţa comunităţii. Lucrez la monografia Slonului, mă implic în tot ceea ce pot. La urma urmei e satul pe care-l iubesc din adâncul sufletului, dovadă că n-am plecat la oraş şi sunt hotărât să-mi petrec toată viaţa la Slon. Asta simt, asta fac. Tot anul trecut am devenit şi cetăţean de onoare al localităţii, titlu care m-a onorat cum nu v-aş putea descrie în cuvinte.

– Şi, în rest, ce faceţi la Slon?

– Ce face orice gospodar. Merg la coasă, fac agricultură, în grădină. Dacă aş fi vrut altă profesie, cred că era cea de silvicultor.

– Dacă ar fi să vreţi să mulţumiţi cuiva...

– Profesoarei Maria Tănase Marin, regretatei Marioara Murărescu, specialistei Angela Marinescu, directorilor Marian Văcărelu şi Corneliu Irimia, primarului Duca.

– Şi dacă ar fi să vă doriţi ceva?

– Mi-aş dori ca oamenii care conduc centrele culturale judeţene să fie mai atenţi la ceea ce fac în spaţiul public, să promoveze autenticul, să fie mai grijulii faţă de zona folclorică pe care o reprezintă. Nu de alta, dar în Prahova, dacă vor continua în nota de acum, vor altera folclorul pur muntenesc şi e trist ca acest lucru să vină, atenţie, tocmai de la instituţia care are în titulatură „conservarea şi promovarea culturii tradiţionale“!

Maria BOGDAN