Romania

Creşterea tineretului cunicul

Creşterea tineretului cunicul

Înţărcarea este un moment critic în viaţa iepurilor şi reprezintă un factor de stres din cauza încetării alăptării, lipsei mamei, schimbării cuştii şi a condiţiilor de microclimat. Perioada de acomodare la noile condiţii durează 7-8 zile, până când încep să consume furajul normal pentru această categorie. Cu cât puii de iepure au fost obişnuiţi încă din perioada de alăptare să consume hrană vegetală, cu atât vor suporta mai uşor criza cauzată de trecerea de la regimul lactat la cel vegetal. De aceea, în primele 10 zile de la înţărcare iepuraşii vor beneficia de acelaşi sortiment de nutreţuri cu care au fost obişnuiţi în perioada de alăptare.

În mod obişnuit, la vârsta de 4 săptămâni se înţarcă puii destinaţi producţiei de carne, iar la 8 săptămâni cei destinaţi reproducţiei. Din momentul înţărcării iepuraşii poartă denumirea de tineret. De la această dată ei sunt trecuţi din cuştile unde au stat împreună cu mama lor fie în cuşti individuale pentru tineret, fie în boxe sau padocuri, în funcţie de sistemul de creştere şi gradul de dezvoltare. Atunci când se cresc în boxe sau şoproane se lotizează câte 20-30 de indivizi de acelaşi sex şi mai omogeni din punctul de vedere al greutăţii corporale, calculând câte 2 iepuri pentru 1 m2 spaţiu.

Pe măsură ce îngrijitorul capătă experienţă, acesta poate aprecia vizual greutatea puilor pentru a-i grupa corespunzător şi pentru a putea urmări modul de dezvoltare.

Vara, în padocuri se amenajează umbrare, iar în perioada de iarnă se asigură, atât în cuşti cât şi în boxe, aşternut curat şi uscat.

Hrănirea tineretului se face la discreţie, cu suculente (sfeclă, cartofi, morcovi, pepeni) tocate sau în amestec cu făină de fân, tărâţe, concentrate (ovăz, orz, porumb uruit), fibroase (fân de lucernă, de trifoi, de sparcetă). În timpul verii se folosesc şi nutreţuri verzi, nu ude, iar lucerna şi trifoiul se administrează pălite 5-6 ore la soare. Frunzele de sfeclă se administrează în cantităţi foarte mici deoarece au un conţinut mare de oxalaţi care produc enterite şi chiar intoxicaţii. Se pot administra şi reziduuri industriale (tărâţe de grâu şi şroturi), iar nutreţurile minerale (făina de oase, creta furajeră, sarea de bucătărie) nu trebuie să lipsească din hrana tineretului.

Deşi furajarea se face la discreţie, este obligatoriu ca fermierul (crescătorul) să aibă cunoştinţele necesare privind întocmirea reţetelor de hrană şi a balanţei furajere pentru perioada de vară şi de iarnă. Redăm în tabelul de mai jos raţiile de hrană pentru creşterea şi îngrăşarea tineretului până la vârsta de 120 zile, pe cap şi zi.

Furajele se administrează o dată pe zi, calculate la numărul de produşi din cuşcă sau boxă. Tineretul destinat reproducţiei va beneficia de un nutreţ bogat în substanţe proteice şi săruri minerale, iar cel destinat sacrificării, de un sortiment bogat în hidraţi de carbon. În felul acesta tineretul destinat îngrăşării va putea realiza la vârsta de 8-10 săptămâni greutatea de 2,0-2,8 kg, greutate la care se obţin cele mai bune carcase cu carne de cea mai bună calitate. Prin sacrificarea tineretului la vârsta de 10 săptămâni se eliberează mai repede spaţiile de adăpostire şi astfel veniturile realizate pe suprafaţa eliberată cresc considerabil. La acestea se mai adaugă şi calitatea superioară a pielicelelor, având în vedere că după vârsta de 11 săptămâni începe năpârlirea.

Zilnic se va urmări starea generală a efectivului, consumul de furaje, asigurarea necesarului de apă potabilă şi se vor curăţa hrănitorile de resturi furajere, excremente etc. În timpul iernii se verifică sistemul de încălzire şi cel de ventilaţie.

Apa este factorul cel mai important în creşterea tineretului, deoarece asigură desfăşurarea normală a proceselor vitale. Iepurii tineri consumă de 1,5 ori mai multă apă decât substanţă uscată. Apa potabilă trebuie să fie curată, nu prea rece şi să nu conţină germeni de Escherichia coli, Streptocoocus fecalis şi Welchie perfringens. Acest lucru impune analiza bacteriologică şi fizico-chimică a apei.

La vârsta de 4-5 luni se face bonitarea tineretului mascul (aprecierea multilaterală în vederea selecţiei), urmând ca indivizii reţinuţi pentru reproducţie să fie crescuţi în cuşti individuale, iar cei reformaţi se castrează şi se supun îngrăşării.

Ing. Bogdan MACOVSCH

iepuri

Alte articole:

Iepurii crescuți de un sucevean, adevărate „comori“

Iepuri - Rasele vieneze

Pestrițul englez, eleganță și rafinament

Iepurele Cap de Leu

THURINGER. Rasă și varietate de culoare

Cum înființarea unei ferme de iepuri poate fi un succes

FACTORUL RUSSEN

ISTORIA RHD - Boala hemoragică a iepurilor