La poalele dealurilor Istriței, din celebra podgorie a Dealului Mare, zonă unde a fost descoperită acea veche comoară, cunoscută drept „Cloșca cu puii de aur“, sălăşluiește azi una dintre cele mai vechi așezări din Țara Românească, unde au fost identificate cele mai clare urme de viețuire din neolitic, dar și din primele secole ale erei noastre, precum și semne evidente ale celei mai vechi reprezentări ale stindardului dacic. Este comuna cunoscută drept Budureasca - Vadu

Țara Vrancei, ca și Muscelul ori Țara Bârsei, dar la alte dimensiuni, se detașează prin forma sa de organizare din timpuri străvechi, un fel de uniune de obști izolate de influențele exterioare, lucru valabil cel puțin până la infuzia de modernism, cel care a creat breșe așa cum nu reușise nici măcar agricultura socialistă, zona scăpând de cooperativizarea forțată. Obștea cea Mare a Vrancei a fost multă vreme organismul administrativ și juridic care a guvernat această Românie sătească

Cândva, olăritul reprezenta un mijloc de supraviețuire pentru locuitorii mai multor zone din țară. Unii trăiau din modelat, alții din comerț, iar înființarea atelierelor ceramice demonstra importanța acestei preocupări. Mehedințiul era una dintre aceste zone, iar prin centrul ceramic de la Şişești, rezultatele muncii olarilor au ajuns să fie cunoscute în întreaga țară. Așa a luat naștere brandul ceramica de Sisești despre care au auzit chiar și străinii. Un trecut glorios, însă odată cu

Februarie este cea mai scurtă lună din an, iar denumirea populară provine de la meșterii făurari care ascuțeau și pregăteau uneltele pentru muncile agricole. Tot în această perioadă se formau poduri de gheață peste ape, fără cuie și fier. E semn de primăvară, noaptea-i rece, ziua-i tot mai cald, iar bufnițele și pițigoii revin la viață. De îngheață și bate vântul, anul va fi mănos și vara secetoasă; dacă apa curgătoare e caldă, e semn că vin geruri năprasnice; de plouă și tună, în vară se