Hrană bio pentru albine
După o evoluție care a culminat cu chimizarea excesivă a aproape tuturor produselor pe care le folosim în alimentație, omenirea încearcă acum să inverseze polii. A început să se pună accent pe agricultura bio și pe mâncarea sănătoasă. Și nu numai pentru oameni, ci și pentru albine. Yanko Yanev, un cercetător bulgar, profesor al Institutului de Cercetări de Soia din Bulgaria, a reușit anul trecut să omologheze în țara natală un produs bio pentru hrănirea albinelor
Vaci de lapte sau pentru carne?
Aurel Placinschi este unul dintre cei mai importanți fermieri din nord-estul țării, cunoscut în branșă mai ales datorită devotamentului pe care îl acordă sectorului agricol. Având o amplă experiență în spate, la începutul anilor 2000 a înființat ferma zootehnică de la Tigănași care astăzi a ajuns la peste 800 de bovine, de lapte și carne, deocamdată. Spun deocamdată pentru că fermierul ia în serios în calcul să renunțe la creșterea efectivului
Cooperativa Agricolă „Runc“ din Moldoviţa, un exemplu de asociere
La Moldoviţa, judeţul Suceava, s-a înfiinţat Cooperativa Agricolă „Runc“, succesoarea Asociaţiei pentru creşterea animalelor cu acelaşi nume, care şi-a încetat activitatea conform dispoziţiilor OUG nr. 3/2015 modificată şi completată prin Legea nr. 104/2015. Cooperativa are 19 membri fondatori, o treime fiind tineri sub 40 de ani. Ca preşedinte a fost ales Ionuţ Prindii, un crescător de animale de 24 de ani, absolvent al Facultăţii de Silvicultură din Suceava, promoţia
Moldovita, Suceava, cooperative agricole, Cooperativa Agricola Runc
Tratarea culturilor de rapiță cu colagen de pește
Institutul Național de Dezvoltare Cercetare pentru Textile și Pielărie a dezvoltat, începând de acum 10 ani, tot mai multe proiecte privind utilizarea subproduselor din industria pielăriei în agricultură. Tema de cercetare pe care v-o supunem atenției în interviul de față este tratarea culturilor de rapiță cu colagenul obținut din acvacultură. Mai multe informații despre această resursă importantă pentru agricultură am aflat de la șefa Departamentului de Cercetare
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 29 din 516