Combaterea bolilor și dăunătorilor la roșiile cultivate în sistem ecologic
Tomatele, originare din Peru și de pe platourile înalte ale Mexicului, au ajuns în Europa în secolul al VIII-lea, iar în secolul al XI-lea au devenit atât de populare încât s-au răspândit pe tot continentul. Conținutul mare de licopen, săruri minerale, vitamine A, B1, B2, B6, C, PP, E, K i-a făcut pe cercetătorii britanici și americani să afirme că roșiile reduc apariția cancerului la om. Deși acestea există în cultură la noi în țară
bio, ecologic, rosii, combaterea bolilor, combaterea daunatorilor, sistem ecologic
Măsuri ale apicultorilor pentru eventuala depopulare a stupinelor
După cum se știe, anul activ apicol 2015 a fost, pentru majoritatea apicultorilor români, slab din punctul de vedere al dezvoltării familiilor de albine pentru culesurile de producție și din punctul de vedere al producțiilor de miere obținute.
Cauzele sunt foarte complexe, unele fiind determinate, altele sunt bănuite și altele, deocamdată, sunt necunoscute.
Însă o cauză este certă, fără să poată fi tăgăduită, faptul că depopularea masivă a familiilor de albine este produsă de
Contractele de arendă între ADS și latifundiari ar putea fi renegociate
Afirmația aparține ministrului Achim Irimescu, care spune că o astfel de decizie se bazează pe faptul că fermierii care au luat în arendă terenuri agricole de la Agenția Domeniilor Statului (ADS) se bucură de „niște beneficii foarte mari“, în condițiile în care au de plătit o redevență pe hectar de circa 200 de euro. Acesta a precizat că există o discuție cu directorul ADS având ca temă această renegociere.
„Sunt foarte multe suprafețe din cele 320.000
ADS, arenda, latifundiari, contracte renegociate, contracte de arenda
A venit primăvara. Medicul veterinar vă recomandă (II)
Pentru a avea animale sănătoase, primăvara de timpuriu, chiar înaintea ieșirii la pășunat, în gospodăriile populației trebuie făcute unele acțiuni sanitar-veterinare cu rol în prevenirea apariției unor boli.
În primul rând, recomand deparazitarea internă şi externă a tuturor animalelor din gospodărie, inclusiv a câinilor și pisicilor. Aceasta este o acţiune importantă atât pentru sănătatea animalelor, cât şi pentru sănătatea omului şi protecţia
medicina veterinara, Romvac, primavara, medicamente uz veterinar
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 28 din 516