Imunoinstant - sănătate în infecţii gastrointestinale, respiratorii, herpetice, urinare, parodontale şi dermice
Simptomele unei aparente răceli, o leziune cutanată care refuză să se vindece, acneea, o durere de stomac care trenează, ca de altfel şi alte afecţiuni ale căror semne le ignorăm într-o prima fază, dar care, în timp, provoacă disconfort asupra stării noastre de sănătate, toate pot avea ca factor cauzator bacteriile. Din nefericire, împotriva unora dintre acestea antibioticele nu mai au niciun efect.
Romvac este unicul centru de cercetare din România care a dezvoltat soluţia pentru aceste
Romvac, Imunoinstant, infectii respiratorii, infectii gastrointestinale, infectii urinare, infectii paradontale, infectii dermice
Abundența căpușelor în habitatele urbane și periurbane din Cluj-Napoca
Existența căpușelor în mediile urbane reprezintă un subiect de actualitate și interes major în Europa, mai ales datorită capacității lor de a transmite boli. Până în prezent, diversitatea și ecologia căpușelor din medii urbane din România a fost foarte puțin studiată și cunoscută. De aceea, Disciplina de Parazitologie și Boli Parazitare din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca și-a propus să contribuie la o mai bună cunoaștere a factorilor care
Cluj, capuse, USAMV Cluj Napoca, capusi, Cluj Napoca, habitate urbane
Oul Hiperimun Romvac, unic în România
Compania Romvac este bine cunoscută în România de zeci de ani, iar în momentul în care specialiștii au decis să aducă în piață produsele obținute din Oul Hiperimun viața multor persoane s-a schimbat în bine. Doamna director general dr. Viorica Chiurciu ne-a vorbit despre importanța produselor Imunoinstant și modul în care specialiștii Romvac abordează cercetarea în medicina umană.
Redactor: Doamna director, când a început Romvac cercetarea pentru realizarea produselor din gama
Rolul medicilor veterinari privind apărarea sănătății publice
Măsurile restrictive, obligatorii pentru limitarea efectelor cauzate de pandemia COVID-19, aflată în plină evoluție, generează implementarea unor măsuri specifice în domeniul social și economic, dar mai ales asupra sănătății și a securității alimentare a populației.
Corpul medical veterinar din România este conștient de rolul și responsabilitatea sa profesională având ca țintă asigurarea sănătății și bunăstării animalelor, cu prioritate în prevenirea și gestionarea bolilor la animale, inclusiv
medicina veterinara, medici veterinari, COVID 19, pandemie, sanatate publica
Mai multe articole …
Pagina 32 din 107