APIA: Stadiul campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16 – 29 octombrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului de cerere 2024, un număr de 546.172 fermieri, cu o sumă totală de 444.081.944,85 euro (2.209.456.415,10 lei).
Precizăm că în conformitate cu atribuțiile ce îi revin în Campania 2024, APIA a făcut plăți până la data prezentei, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în sumă totală de 370.269.214,16 euro (1.842.200.421,21 lei) pentru un număr de 541.725 beneficiari.
În Campania 2024, plățile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1) se efectuează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
APIA reamintește că, plățile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plățile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.
Asigurăm fermierii că vom continua efectuarea plăților aferente Campaniei 2024 în ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în cel mai scurt timp banii cuveniți.
APIA, FEGA, FEADR, plati in agricultura, plata in avans APIA, plati APIA 2024, subventii APIA 2024, Campania 2024, buget national
- Articol precedent: APIA: Noutăți privind stadiul campaniei de plăți în avans pentru anul de cerere 2024
- Articolul următor: APIA informează că efectuează plata a peste 239 milioane lei pentru motorina