Scris de Lumea Satului în . Publicat în Subventii APIA.
APIA: 17 mai 2021 este ultima zi de primire a Cererilor Unice de Plată
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește tuturor beneficiarilor că data de 17 mai 2021, reprezintă ultima zi de primire, fără penalități, a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2021.
Până la acest moment, au fost înregistrate în baza de date APIA 710.720 cereri, pentru o suprafață de 6.885.745 ha.
Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare și îi îndemânăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrelor județene, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea/soluționarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reușească să depună cererea în termen și să evite aplicarea de penalități.
Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro .
APIA, cereri unice de plata, cereri de plata, beneficiari APIA, Campania 2021
- Articol precedent: APIA a demarat autorizarea la plată a sumelor cuvenite sub formă de rentă viageră agricolă Prec
- Articolul următor: APIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Următor
Lumea Satului
Alte articole:
Avans APIA 2026: Lista completă a sumelor pe hectar și animal
Scris de Lumea Satului în .
APIA dă startul plăților pentru motorina aferentă trimestrului II al anului 2026
Scris de Lumea Satului în .
Fonduri de peste 11 milioane de euro pentru producătorii vitivinicoli. Termen limită la APIA în octombrie 2026
Scris de Lumea Satului în .
APIA continuă controalele pentru subvențiile din 2026: Peste 88% dintre fermieri au fost deja verificați
Scris de Lumea Satului în .
Guvernul suplimentează bugetul pentru subvenția la motorină în agricultură
Scris de Lumea Satului în .
Termen limită APIA 2026: Renta viageră agricolă și stadiul plăților
Scris de Lumea Satului în .
APIA a început plățile pentru crescătorii de animale: peste 49 de milioane de lei pentru ameliorarea raselor
Scris de Lumea Satului în .
APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru renta viageră agricolă
Scris de Lumea Satului în .
Peste 11 milioane de euro pentru sectorul vitivinicol. Cererile se depun din 17 august 2026
Scris de Lumea Satului în .
Agricultura în 2026: De la soluții temporare de finanțare la măsuri reale de redresare
Scris de Lumea Satului în .
APIA a început plata rentei viagere agricole: peste 16,9 milioane de lei pentru 11.954 de beneficiari
Scris de Lumea Satului în .
Schimbări la conducerea APIA și ANF. MADR a desemnat directori interimari după măsurile comunicate de DNA
Scris de Lumea Satului în .