Sprijin financiar pentru împăduriri: APIA anunță perioada de depunere a cererilor pentru 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, în perioada 20 aprilie – 15 iulie 2026, pot fi depuse cererile de plată aferente anului 2026 în cadrul Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”.
Sunt eligibili beneficiarii care au depus cereri de sprijin în sesiunile 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019, 5/2020 și/sau 6/2021 și care și-au asumat angajamente în cadrul schemei.
De asemenea, formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse până la data de 15 iulie 2026, inclusiv.
Conform prevederilor OMADR nr. 102/30.03.2026 privind aprobarea formularului-tip de cerere pentru anul 2026, cererile de plată se depun la Centrele Județene APIA sau la Centrul Municipiului București.
Prin aceste cereri, solicitanții pot beneficia de sprijin financiar pentru:
- lucrări de întreținere și îngrijire a suprafețelor împădurite;
- compensarea pierderilor de venit agricol rezultate din împădurirea terenurilor agricole.
În funcție de tipul costurilor solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să includă documente justificative privind efectuarea lucrărilor de întreținere și îngrijire, conform prevederilor din capitolul V – „Documente atașate cererii de plată” al formularului-tip pentru anul 2026.
Informații detaliate privind schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” sunt disponibile pe site-ul oficial al APIA.
Sursa: apia.org.ro
APIA, impaduriri, cereri de plata, Subventii APIA, suprafete impadurite, impaduriri terenuri agricole, prima impadurire, centre judetene APIA, campanie impaduriri, subventii APIA 2026, Campania 2026, plati APIA 2026