APIA primește Cereri de plată aferente anului 2021
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc Cereri de Plată aferente anului 2021 pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 48/01.03.2021, Cererile de plată se primesc la Centrele
APIA, cereri de plata, schema ajutor de stat, Masura 8, impaduriri terenuri agricole, prima impadurire
Plățile efectuate de APIA în anul financiar 2021
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că autorizarea plăților regulare pentru Campania 2020 continuă în ritm susținut.
Până la acest moment s-a autorizat la plată un număr de 776.935 fermieri, reprezentând un procent de 94,65% din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.
Astfel, suma totală plătită în anul financiar 2021 (16 octombrie 2020 – 19 martie 2021) este de 2,51 miliarde euro, reprezentând plăți
APIA, autorizarea la plata, sprijin cuplat, plati APIA, sector zootehnic, cerere unica de plata, Campania 2020, plati APIA 2021, Campania 2021, 2021
APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2021
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat convenții pentru finanțarea capitalului de lucru cu instituții bancare și nebancare și, începând de astăzi, 15.03.2021, eliberează adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe (schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu) și pentru beneficiarii măsurilor de mediu și climă (Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 –
APIA, Masura 10, Masura 13, Masura 11, Subventii APIA, beneficiari publici, adeverinte APIA, agromediu, FGCR, Campania 2021, FNGCIMM
APIA: Stadiul depunerii Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2021
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 01 – 08 martie 2021, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată au fost înregistrate un număr de 42.244 cereri, pentru o suprafață de 131.059 ha.
Reamintim că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe.
Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată se va încheia la data de 17 mai 2021, în conformitate cu
APIA, cereri de finantare, cereri unice de plata, Campania 2021
Mai multe articole …
- APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor
- APIA demarează Campania de informare a fermierilor privind primirea Cererilor Unice de Plată în anul 2021
- ANUNȚ APIA: Se depun cererile de plată pentru Măsura 14 - Bunăstarea animalelor
- APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru serviciile prestate în luna noiembrie 2020
Pagina 55 din 99