Aromaterapie
Folosirea terapeutică a miresmelor, a ierburilor și a uleiurilor aromatice era larg răspândită pe vremea Egiptului Antic, acum șase mii de ani, iar arheologia ne-a adus multe dovezi în acest sens. Spre exemplu, unul dintre cele mai faimoase manuscrise descoperit în Egipt, „Papyrus Ebers“, datat în jurul anului 2800 î.Hr, vorbește despre medicamentele aromatice, iar un altul, datat 800 ani mai târziu, conține rețete de „uleiuri fine și parfumuri alese“. Se știe că în 1922, când a fost deschis
S-a redus utilizarea antibioticelor în UE
Într-un comunicat de presă al Reprezentanței Comisiei Europene în România este prezentată o statistică a consumului de antibiotice la nivelul Europei și a gradului de informare a oamenilor cu privire la utilizarea corectă a acestor medicamente.
Un sondaj paneuropean vizând rezistența la antimicrobiene arată că jumătate dintre europeni continuă să creadă, în mod incorect, că antibioticele ucid virusurile.
În același timp, 23% dintre respondenți au luat antibiotice în ultimul an, cel mai mic
Știați că… despre România
Tindem adesea să fim mândri de țara în care ne-am născut și de oamenii care au făcut ceva bun pentru România și pentru omenire. Ne aducem aminte de lucrurile mărețe mai ales de 1 Decembrie, atunci când readucem în discuție evenimente și oameni importanți care au marcat istoria țării.
De exemplu, știați că…
- 1 Decembrie a devenit Ziua Națională a României în anul 1990?
- România a fost prima țară din lume cu producție de petrol înregistrată statistic, în anul 1857?
- Bucureștiul a fost
Cum să faci cea mai bună dulceață de fragi
Printre cele mai apreciate dulcețuri din cămară se află și cea de fragi. Ce-i drept, gospodinele nu o prepară în cantități foarte mari pentru că fragii nu se pot procura oricând de la supermarket ori de la piață, așa cum se întâmplă cu căpșunele, de pildă. De aceea este considerată o dulceață de lux și are un preț destul de mare comparativ cu alte specialități.
Dacă vă aflați în zone de munte, știți deja că nici măcar pentru dumneavoastră fragii nu-s la îndemână în fiecare an, chiar dacă știți
Mai multe articole …
- Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR) lansează o invitație la desen pentru toți copiii și va premia lucrările originale, care reflectă specificitatea satului românesc
- Lipsa forței de muncă obligă producătorii să găsească soluții noi
- Dulcețuri și siropuri din bujor și liliac
- Crap de Dunăre în sos de roșii
Pagina 24 din 103