Protecție pentru pădurile din județul Ilfov

Fundația „Alex Găvan“ a adus în lumina reflectoarelor, la jumătatea lunii aprilie, un subiect care ne privește pe toți, poluarea pe care o respirăm și soluțiile pe care le avem la îndemână pentru a diminua din riscurile la care ne expunem trăind într-un mediu atât de nociv. „Împreună pentru Centura Verde“ este o platformă civică prin care inițiatorii ei speră să schimbe legea în favoarea pădurilor din județul Ilfov și a protecției lor. În acest sens a fost lansată în mediul public o petiție
Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri au marcat împreună Ziua Silvicultorului

Ziua Silvicultorului, sărbătoarea tradițională a sectorului silvic, a fost marcată la mijlocul lunii iunie, printr-un eveniment organizat la Zizin, județul Brașov, de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Asociația Administratorilor de Păduri și Direcția Silvică Prahova.
La cea de-a XXXIII-a ediție a Zilei Silvicultorului au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu
paduri, silvicultura, Romsilva, Brasov, RNP, Ziua Silvicultorului, Directia Silvica Prahova, Zizin
Studiu al Fundației „Pădurea de Mâine“. Ghid de bune practici pentru culturile în sistem agroforestier din România

În primăvara anului 2023, Fundația „Pădurea de Mâine“ a inițiat prima cercetare de amploare privind sistemele agroforestiere derulată în România după 1990. Cercetarea include o parcelă de teren de 1,3 hectare plantată în sistem agroforestier – peste 20 de specii de arbori și arbuști care vor interacționa cu culturi de cereale și legume. Scopul studiului este elaborarea unui ghid de bune practici pentru crearea și întreținerea sistemelor agroforestiere în România.
Sistemele agroforestiere –
În judeţul Suceava se fură o căruţă de lemne la 100 ha de pădure

Tăierile ilegale identificate și înregistrate la Direcția Silvică Suceava, ca urmare a controalelor efectuate în anul 2022, reprezintă 2.334 mc, un volum ce a scăzut, an de an, datorită eforturilor susținute ale silvicultorilor suceveni, a făcut cunoscut Direcția Silvică Suceava.
Furturile de arbori din păduri reprezintă un subiect tratat frecvent pe rețelele de socializare în special de către activiștii mediu, situație care face să se creadă că pădurile nu sunt administrate în mod
Mai multe articole …
Pagina 3 din 36