Situații confuze privind pădurile României
A făcut înconjurul țării anunțul (sau consternarea) noului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe. Citând datele din Inventarul Forestier Național II, întocmit de IFN, o structură ce activează în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“, aflat în subordinea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Alexe a declarat că, în perioada 2013-2018, „ȋn România se taie, ȋntr-un an, aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20
Războiul din pădurile României
Probabil că niciodată expresia „a fura ca-n codru“ nu a fost mai bine pusă în practică ca în zilele noastre în pădurile României. Nu atât cantitățile care dispar (și despre mărimea cărora părerile sunt împărțite), cât modul brutal și agresiv, fără teamă de lege, de pădurari, de forțele de ordine, impresionează. Situația a devenit atât de gravă încât chiar și în România lui „nu e treaba mea“ a ajuns să determine acțiuni în stradă, cum au fost cele care au marcat sfârșitul lunii octombrie și
Romsilva lansează campania UN COPIL - UN BRĂDUȚ
Știm cu toții că Sărbătorile de iarnă nu sunt la fel de frumoase fără „brăduțul de Crăciun”, dar ce spuneți dacă un copil ar înțelege în cât timp crește pomul de Crăciun?
Susținem un copil să adopte un viitor „Pom de Crăciun”!
Începând din acest an, ROMSILVA vă propune o nouă provocare: campania «UN COPIL ~ UN „BRĂDUȚ”»
Noua campanie își propune responsabilizarea copiilor față de natură, crearea unei legături trainice cu pădurea, educația forestieră prin implicarea acestora în acțiunile de
Cadastrarea pădurilor și invitație adresată UNESCO
În ultimii ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a avut parte de mai multe atacuri concertate, venite în special din partea unor ONG-uri pe mediu. Este vorba de confuzia creată în legătură cu statutul unor păduri (stat sau privat), dar și de scandalurile „defrișărilor ilegale“ care ar avea loc în parcuri naturale și naționale, administrate de Regia Națională a Pădurilor.
O clarificare necesară
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a demarat procesul de înscriere a dreptului de
Mai multe articole …
- Dialog despre starea faunei pădurilor din Prahova
- Direcţia Silvică Suceava - peste 1.600 ha de terenuri forestiere regenerate şi împădurite
- Despre perdelele forestiere de protecție a terenurilor agricole „Stăm în continuare și întindem vorbe!“
- Perdele de protecția pe A2, proiecte optimiste „udate“ de lacrimile gospodarilor
Pagina 18 din 40