Ce poate învăța medicina umană din Virologia Veterinară în gestionarea viitoarelor pandemii?
Până în prezent, nu mai puțin de 3,8 milioane de oameni au murit, iar alți 176 de milioane au fost infectați cu Covid-19. Un virus care ne-a arătat că, într-o lume globalizată, un caz local se poate transforma oricând într-o pandemie internațională. Ce lecții am învățat din situația actuală? Ce e de făcut pentru a preveni viitoarele epidemii? Ce modele pot fi aplicate pentru a avea un control epidemiologic mai bun?
Plecând de la aceste întrebări Federația Veterinarilor din Europa, împreună cu
medicina veterinara, pandemie, efectele pandemiei, virologie
Liceul Agricol din Valea Călugărească, atracție pentru viitorii profesioniști
Profilurile, profesorii, orele la clasă, laboratoarele și numeroasele ore de practică desfășurate în diverse condiții și locuri, calitatea învățământului în general, dar și implicarea corpului didactic în pregătirea teoretică și practică a elevilor, iată doar câteva din motivele pentru care părinții înclină, iar copiii, pentru a deveni buni profesioniști în domeniu, aleg să-și formeze deprinderi și să-și consolideze cunoștințele în cadrul Liceului Agricol „Gheorghe Ionescu-Șișești“ din Valea
Elevii din mediul rural au fost cei mai afectaţi de pandemie, mai ales în contextul cursurilor online (II)
În acest număr al revistei publicăm partea a II-a a materialului care analizează situația învățământului din mediul rural de la începutul pandemiei până în prezent.
Un microbuz şcolar a devenit şcoală mobilă
Dacă problema dispozitivelor mobile pentru şcoala online a fost rezolvată în cea mai mare parte și în oraşe lucrurile au mers altfel privind semnalul la Internet, în mediul rural şi acum este un „deficit“ pentru date mobile. La Panaci s-au găsit soluţii, unele inedite, pentru ca toţi
elevi, mediu rural, pandemie, efectele pandemiei, cursuri online
Elevii din mediul rural au fost cei mai afectaţi de pandemie, mai ales în contextul cursurilor online (I)
Începând cu data de 11 martie 2020, în contextul pandemie de COVID-19, în şcolile din satele sucevene nu s-au mai ţinut cursuri până la sfârşitul semestrului II, chiar dacă în multe localităţi nu exista niciun caz de îmbolnăvire. Copiii au rămas acasă, majoritatea dintre ei fără a avea dispozitive cu care să se conecteze la platforme electronice pentru a participa la cursurile de la distanţă, iar pentru profesori a fost o provocare să facă ore online, mai ales că nu fuseseră instruiţi pentru a
Mai multe articole …
- Proiecte de 26,2 miliarde de euro prin Erasmus în perioada 2021-2027
- Marinela Culea, omul care „sfințește“ Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau“ din Brănești
- Centrul de Excelență pentru Formare Profesională în Sistem Dual Miroslava
- Accesul la educație, un drept fundamental refuzat pentru milioane de copii
Pagina 17 din 39