Guvernul asigură continuarea finanțării proiectelor PNDR 2014–2020 prin tranziția către PS 2023–2027
Guvernul României a aprobat, în ședința de marți, 23 decembrie 2025, Ordonanța de urgență care permite continuarea și finalizarea proiectelor finanțate prin PNDR 2014–2020, prin tranziția acestora către Planul Strategic PAC 2023–2027.
Actul normativ, inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, creează cadrul legal necesar pentru preluarea proiectelor și angajamentelor nefinalizate sau neplătite integral până la 31 decembrie 2025, în conformitate cu legislația europeană, evitând
MADR, fonduri europene, fonduri nerambursabile, Ministerul Agriculturii, tranzitie PNDR, PS PAC 2023 2027
165 milioane de euro pentru unitățile de procesare, din 15 decembrie 2025
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale deschide începând din 15 decembrie, ora 9:00, sesiunea pentru depunere a cererilor de finanțare prin intervenția DR-23 Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).
„Intervenția DR-23 este
fonduri europene, fonduri nerambursabile, produse agricole, AFIR, PS PAC 2023 2027, investitii in procesare, DR 23
AFIR a efectuat plăți de peste 1,5 miliarde de lei într-o singură lună
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit în perioada 1 – 30 noiembrie 2025 fonduri nerambursabile în valoare de 1,5 miliarde de lei către fermieri, procesatori și autorități locale din zonele rurale. Aceste fonduri sunt acordate de AFIR pentru decontarea cererilor de plată aferente proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală, precum și susținerii fermierilor care beneficiază de plăți compensatorii pentru mediu și
fonduri europene, fonduri nerambursabile, AFIR, investitii agricole, Grupuri de Actiune Locala, PNDR 2020, PS PAC 2023 2027, plati AFIR 2025
Termenul de depunere a cererilor de plată pentru proiectele PNDR 2014–2020 a fost prelungit până la 15 decembrie 2025
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță prelungirea termenului-limită pentru depunerea cererilor de plată aferente proiectelor finanțate prin PNDR 2014–2020.
Astfel, în urma deciziei ministrului agriculturii Florin BARBU, cererile de plată pot fi depuse până la data de 15 decembrie 2025, ceea ce permite finalizarea verificărilor și efectuarea plăților către beneficiari până la sfârșitul lunii decembrie 2025, conform regulilor de închidere a programului.
Această prelungire vine în
MADR, PNDR, PNDR 2014 2020, implementare PNDR, cereri de plata, beneficiari PNDR
Mai multe articole …
- AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-23
- Plăți de 219 milioane de euro efectuate de AFIR în luna octombrie 2025
- A fost publicat calendarul estimativ al lansărilor intervențiilor din Pilonul II al Planului Strategic PAC 2023–2027
- AFIR introduce noi măsuri pentru accelerarea plăților către beneficiarii PNDR
Pagina 9 din 99