Deschiderea primei sere hidroponice din județul Bihor
Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian CHESNOIU, a participat vineri, 20 iulie 2018, în localitatea Toboliu din județul Bihor, la inaugurarea unei sere legumicole pentru cultura de tomate în sistem hidroponic. Investiția aparține societății Valentino Land SRL, reprezentată de Robert Andrei MUNTEANU și a beneficiat de finanțare prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 –
fonduri europene, fonduri nerambursabile, Bihor, AFIR, sere hidroponice, Toboliu
AFIR a publicat versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1) și dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3)
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finanțarea investițiilor agricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), respectiv pentru instalarea tinerilor fermieri (submăsura 6.1) și pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3).
Ghidurile publicate vineri, 20 iulie 2018, pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.info, la secțiunea
AFIR, Submasura 6 1, Submasura 6 3, instalarea tinerilor fermieri, dezvoltarea fermelor mici
Sprijin financiar prin PNDR 2020 pentru investiții în zona montană
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat peste 4.500 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții în zona montană și pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de 230,6 milioane de euro. Alocarea distinctă acordată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru finanțarea investițiilor realizate în zona montană este de 683 mililioane euro.
„Zona montană este o prioritate pentru AFIR, iar proiectele din această zonă constituie o
sprijin financiar, fonduri europene, PNDR, fonduri nerambursabile, zona montana, PNDR 2014 2020
AFIR a publicat Ghiduri consultative pentru 4 submăsuri de finanțare din PNDR 2020
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică, Ghidul solicitantului în variantă consultativă pentru 4 submăsuri de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru implementarera proiectelor de investiții în agricultură.
Toți cei interesați să pregătească proiecte de investiții în vederea depunerii și să
fonduri europene, PNDR, fonduri nerambursabile, finantare, PNDR 2014 2020, Ghidurile Solicitantului, AFIR, ghiduri consultative
Mai multe articole …
- Calendarul indicativ de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor în anul 2018 în cadrul PNDR 2014-2020
- Noi prevederi pentru achizitiile derulate de beneficiarii publici ai PNDR 2020
- Fondurile alocate pentru sesiunea actuală de primire a proiectelor pentru investiții în sectorul pomicol au fost epuizate
- Decontarea TVA pentru proiectele de investiții în infrastructura de irigații finanțate prin PNDR 2020
Pagina 64 din 99