Satul inteligent, locul unde merită să trăiești
La Jupiter, județul Constanța, a avut loc cea de-a doua ediție a Forumului Smart Village. Evenimentul și-a propus să conștientizeze conceptul de „sat inteligent“ în România și să îl aplice pentru comunitățile rurale ce au nevoie de strategii de dezvoltare sustenabilă, care să determine creșterea calității vieții la sat. La conferință au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai ministerelor care implementează strategii și reforme legate de Smart Village, ai mediului academic, de
Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat lista fermierilor care au solicitat finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020). Acest Raport de selecție lunar, publicat pe pagina de internet a AFIR în data de 12.08.2022, conține lista cererilor de finanțare depuse online în perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2021 (respectiv, etapa a treia din sesiunea 2021 a submăsurii 6.3).
În urma procesului de evaluare și de
fonduri europene, ferme, PNDR, fermieri, fonduri nerambursabile, AFIR, Submasura 6 3
AFIR: 183 de fermieri și procesatori selectați pentru finanțare cu peste 154 de milioane de euro
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat lista viitorilor beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 care au solicitat finanțare în etapa a III-a, 2022, a submăsurii 4.1 (pachetul 4.1.5), în etapa a III-a, 2022, a submăsurii 4.2 (plante proteaginoase) și în etapa a III-a, 2022, a submăsurii 6.3 (zona montană).
În urma procesului de evaluare și de selecție a cererilor de finanțare depuse online în cea de-a treia etapă a sesiunii deschise pentru
fonduri europene, fermieri, fonduri nerambursabile, procesatori, finantari
Peste 15 milioane euro prin AFIR pentru înființarea grupurilor de producători
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire de proiecte pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Sesiunea se va desfășura în perioada 18 iulie – 18 octombrie 2022.
Alocarea financiară disponibilă pentru finanțarea proiectelor din această sesiune este 15.356.515 euro.
Pot obține finanțare prin submăsura 9.1 Grupurile de producători din sectorul
fonduri europene, fonduri nerambursabile, producatori, AFIR, finantari
Mai multe articole …
- În iunie, plăți AFIR de peste 27 de milioane de euro în conturile beneficiarilor PNDR
- AFIR: Plăți de peste 430 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice, în ultimii doi ani
- Peste 109 milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru apicultori prin AFIR
- 300 milioane euro capital de lucru pentru agricultură, pescuit și industria agroalimentară
Pagina 30 din 99