Romania

Tratamente la culturile de legume în luna mai

Tratamente la culturile de legume în luna mai
Distribuie:  

La CULTURILE DE LEGUME – se vor aplica două tratamente pentru combaterea manei, alternariozei, altor boli foliare, afide, altor dăunători astfel:

- tratament I – plante tinere (răsad recent plantat);

- tratamentul II – perioada de creștere vegetativă a plantelor și formarea primelor flori cu unul dintre următoarele amestecuri de pesticide:

  • CAPTAN 80 WDG – 0,15% sau DITHANE M 45 – 0,2% sau CURZATE MANOX PU – 0,25% sau BRAVO 75 WP – 2 kg/ha sau ZEAMA BORDELEZA TIP MIF – 0,5% sau  ZETANIL BLU – 0,3% + DECIS 25 WG – 0,003% sau CALYPSO 480 SC – 0,02%  sau MOSPILAN 20 SP – 0,02%. 

Alte Recomandări importante:

Luați măsurile ce se impun pentru protecția  mediului înconjurător!

- produsele se solubilizează separat, se omogenizează și apoi se pulverizează;

- resturile de soluții sau apa rezultata în urma spălării echipamentelor de stropit nu trebuie să ajungă în apropierea apelor de suprafață, șanțuri etc.

- este interzis pășunatul  sau folosirea ierbii în hrana animalelor din livezile tratate timp de 14 zile.

- executarea tratamentului, pe timp liniștit, fără vânt. Nu aplicați tratamentul dacă viteza vântului este mai mare de 4-5 m/s.

- citiți cu atenție eticheta produsului pe care îl folosiți;

- la realizarea amestecurilor se verifică compatibilitatea pesticidelor, fizică și chimică.

- Se vor utiliza doar produse de protecția plantelor recomandate de CODEX-PEST EXPERT, pentru testele avertizate, omologate de către ,,COMISIA INTERMINISTERIALĂ DE OMOLOGARE A PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR“, avizate pentru a fi folosite pe teritoriul ROMÂNIEI.

- Respectați  cu  strictețe  normele  de  lucru  cu  produse  de  uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor!, conform ORDINULUI COMUN (Ord. 45/1991 al MAA; 68/05.02.1992 Min. Mediului; 15b/3404/1991 al Dep. Pentru Admin. Locală şi 127/1991 al ACA din România, 1786/TB/1991 al Minist. Transporturilor).

Produsele fitosanitare trebuie să fie utilizate în mod corespunzător.

Utilizarea lor corectă include aplicarea principiilor bunelor practici fito­sanitare și îndeplinirea condițiilor stabilite în conformitate cu articolul 31 și specificate pe etichetă. Aceasta respectă, de asemenea, dispozițiile Directivei 2009/128/CE și, în special, principiile generale de combatere integrată a dăunătorilor prevăzute la articolul 14 și în anexa III la respectiva directivă.

În vederea protejării sănătății oamenilor și a animalelor, protecției albinelor și a mediului înconjurător, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care utilizează pe terenurile pe care le dețin produse de uz fitosanitar din grupele a III-a și a IV-a de toxicitate, au obligația să le depoziteze, să le manipuleze și să le utilizeze în conformitate cu instrucțiunile tehnice care le însoțesc, aprobate potrivit legii.

Sursa: OFICIUL FITOSANITAR BISTRIŢA-NĂSĂUD

legume, rosii, tomate, ardei, tratamente fitosanitare, vinete, culturi de legume, daunatorii tomatelor

Alte articole: