Berarii României: Creşterea cu 10% a accizei pentru bere va avea un impact negativ la nivelul pieţei
Majorarea cu 10% a accizei pentru bere, măsură fiscală anunţată de Ministerul Finanţelor Publice /MFP/, nu îşi va atinge scopul, iar impactul său va fi unul negativ la nivelul veniturilor colectate la bugetul de stat, atrag atenţia, marţi, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Asociaţiei Berarii României /ABR/.
'Creşterea accizei la bere, fie doar şi cu 10%, este o măsură care nu îşi va atinge scopul. Impactul său va fi unul negativ la nivelul veniturilor colectate la bugetul de stat
Cristim intră pe piaţa lactatelor, după finalizarea unei investiţii totale de 1,5 milioane de euro
Producătorul român de mezeluri Cris-Tim a finalizat o investiţie de 1,55 de milioane de euro într-o fermă de creştere a vacilor de lapte şi o fabrică de procesare a laptelui, în localitatea Boldeşti-Scăieni (Prahova), intrând astfel pe piaţa lactatelor cu 12 produse vândute doar prin lanţurile proprii de magazine.
"Am vizitat această unitate de la începuturi, în urmă cu 10 ani, şi aici este un adevărat exemplu de excelenţă tehnologică. Este o investiţie importantă a unui jucător dintre cei mai
Victor Ponta doreşte un proiect-pilot pentru reducerea TVA la pâine
Reducerea TVA la produsele alimentare de bază este o discuţie care rămâne în picioare, dar într-o primă etapă Guvernul intenţionează introducerea unui proiect-pilot pentru reducerea TVA la pâine, a declarat luni premierul Victor Ponta, la finalul reuniunii USL.
El a subliniat că va discuta în perioada următoare un astfel de proiect cu ministrul Agriculturii şi cel al Finanţelor.
"Împreună cu ministrul Agriculturii şi cu cel al Finanţelor vreau să fac întâi un proiect-pilot, de exemplu la
O mare parte din hrana produsă în lume este risipită
O mare parte din hrana produsă în lume este risipită în fiecare an, respectiv între 1,2 şi 2 miliarde de tone de alimente, potrivit unui raport dat publicităţii joi de media britanice, informează AFP şi EFE.
'Între 30 şi 50% din cele patru miliarde de tone de alimente produse anual în lume nu vor ajunge niciodată în stomacul oamenilor', explică autorii raportului elaborat de Institutul de Ingineri Mecanici (IMeche), un organism ce vizează promovarea ingineriei în lume.
Intitulat 'Global Food
Mai multe articole …
Pagina 58 din 68