Roma, fresca pictată de îngerii frumosului (I)
Nu ar fi cuvinte îndeajuns să străbat fiecare colțișor unde se strecoară soarele prin acest miracol numit Roma, capitala Italiei, a cărei istorie de secole încă mai este analizată și redescoperită. Am fragmentat în cele patru părți suspinele, dar și bătăile inimii fericite ale „Orașului Etern“, unde păsările îți zâmbesc cu inocență la întâlnirea privirii.
Colosseum
Nu am un ciob numerotat de ceramică ce-n vremurile demult apuse reprezenta biletul de intrare în mărețul Colosseum, dar am
Italia, Roma, Colosseum, Forumul Roman, Columna lui Traian, Panteonul
Lecce, romanța mirifică a barocului italian
Prin măiestria arhitecților secolului al XVII-lea, orașul Lecce din sudul Italiei a înflorit precum crinul plin de grație, cu petale expresive ce împrăștie parfumul baroc pretutindeni în jur. Clădiri ce întruchipează eleganța, piatra de Lecce, uleiul de măsline, vasele din ceramică și gustul unic al vinului local formează un tot complex, dar străbătut de o simplitate neobișnuită, pe care doar trebuie să o descoperi.
Arcul de Triumf din Lecce a fost ridicat în semn de recunoștință pentru Carol
Cântecul valurilor mării din Zadar
Înconjurat de metereze istorice, cu exemple evidente de arhitectură venețiană, romană, bizantină, orașul Zadar este o adevărată zestre a Croației, localizat în inima Adriaticii. Printre monumentele din vremurile antice și medievale, renascentiste, abia aștept să ajung la prima orgă de mare din lume, o bijuterie a lumii contemporane, pentru a-i asculta misterioasele sunete.
S-a lăsat amurgul, dinspre strada Stjepana Radica, printre felinarele deja trezite, privesc până-n capătul celălalt al
Plaiul cu lumină albă, Ostuni
Cu o repeziciune amețitoare se învârt acum roțile trenului, biciuit precum un cal de curse, nerăbdător să treacă linia de sosire. Cobor azi în stația Ostuni, orașul însăilat cu ață albă ce se află situat pe trei dealuri, deasupra mării, în provincia Brindisi, sudul Italiei.
Pe urmele străvechi ale tribului iapigian Messapii, cel care s-a stabilit în acest ținut încă din epoca de piatră și a pus bazele acestui oraș, descopăr cântecul câmpiilor și cuvintele dindărătul pietrelor alunecoase, unse
Mai multe articole …
Pagina 15 din 91