Simfonia florilor pe domeniul de la Avrig
Recent, la Avrig a avut loc un eveniment cultural deosebit pentru localnici și riverani: Simfonia Florilor. Mai mulți artiști au încântat publicul cu vocile lor. Dar vedeta incontestabilă a festivalului a fost Mirabela Dauer. Organizatorii evenimentului și-au dorit ca prin acest festival să pună în valoare aranjamentele florale deosebite aflate pe domeniul din localitate. În plus, au dorit să marcheze înflorirea arborelui-lalea, o specie deosebit de frumoasă și de rară în Europa. Dar cum a
O fi Slănic Prahova stațiune la standarde europene?
De când avem acces în Uniunea Europeană, ba chiar dinainte, de pe vremea fondurilor de preaderare, ne-am însușit noi, românii, o sintagmă pe care o folosim la orice investiție, mică sau mare, utilă sau mai puțin utilă, costisitoare sau nu: „la standarde europene“. Avem sate la standarde europene, săli de sport și școli la standarde europene, poduri și drumuri, dispensare comunale, sensuri giratorii suspendate, ba chiar am auzit, la o inaugurare, și de toalete la standarde europene. Pesemne
Invitație de vacanță, Câmpulung - Rucăr
Capitală domnească a Țării Românești timp de aproape patru decenii, între anii 1330 și 1369, Câmpulung este astăzi una dintre principalele destinații turistice din județul Argeș. Puțini știu, de exemplu, că aici se află cel mai vechi document epigrafic medieval din Țara Românească sau că în această așezare s-a alcătuit, în anul 1747, „pânza orașului Câmpulung“, cel mai însemnat izvor cu privire la obștea vechiului târg, ce conține 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747. Din 1931, această
Peștera de la Limanu - dintre misterele de pe malul Mării Negre
Localitatea Limanu se află la aproximativ șapte km de Mangalia. Totuși, nimic din tumultul orașului nu ajunge până aici, nici măcar în timpul verii. Dar lângă această localitate se află intrarea în cea mai lungă dintre peșterile Dobrogei. După câte se spune, nimeni nu i-a dat încă de capăt. Și, într-adevăr, până la ora actuală nu a fost cartată decât parțial.
În urmă cu 2.000 de ani, toată regiunea era locuită de roxolani, o ramură a tracilor. Cu aproximativ 100 de ani înainte de Hristos
Mai multe articole …
Pagina 65 din 91