Nu știm dacă din pricina bisericuței din lemn, o bijuterie a artei populare românești, sau a poveștii acesteia schitul Jercălăi are un ecou aparte printre prahoveni. Mănăstirea – fiindcă este mănăstire aici, denumirea de schit fiind păstrată doar în arhivele prin care lăcașul a fost declarat monument istoric de interes național – nu este un loc de mare pelerinaj, ci unul păstrat ca bucurie duhovnicească intimă, în fine, ca o plăcere spirituală trăită cumva în liniște. Și numărul de viețuitori –

De curând, în Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, Simona Lance a readus în uz vechi leacuri tradiționale și mănăstirești, dar și produse precum siropuri, uleiuri, oţeturi, tincturi, ceaiuri, gemuri, condimente și săpun, după reţete cu rădăcini în vechile leacuri tradiţionale şi mănăstireşti. Procesele de preparare au menirea să păstreze proprietăţile naturale ale plantelor folosite, pentru a le transforma în adevărate daruri mănăstirești.

– De ce „produse mănăstireşti“?

– Promovarea

La granița județelor Dâmbovița, Teleorman și Argeș se întinde un mic sătuc, Glavacioc, ce aparține comunei Ștefan cel Mare (Argeș). Legenda spune că denumirea ar veni de la un craniu (gleava) găsit în albia râului despre care s-a crezut că ar aparține unui boier străin (ciocoi). Așezarea s-a mai numit în trecut Glavacia, Glavaciov, Glavaciog. De acest cătun nu s-ar fi auzit dacă n-ar fi existat una dintre cele mai vechi ctitorii ortodoxe din România, Mănăstirea Glavacioc.

Icoana l-ar fi

Despre Bucovina se spune, printre altele, că ar fi Ținutul Mănăstirilor și nu degeaba, pentru că unele dintre cele mai cunoscute mănăstiri se află în această zonă a țării. N-aș ști să spun care este numărul lor exact, dar cu siguranță știu că Voroneț, Putna, Moldovița sau Sucevița sunt printre cele mai vizitate. Aș vrea însă să aduc în atenție o altă mănăstire, despre care nu mulți dintre cei care vizitează zona știu foarte multe lucruri: Mănăstirea Arbore, o ctitorie a unui boier ce purta