„Eu nu vă voi lăsa singuri.“
Iată-ne în clipa în care iureșul vremurilor se oprește în fața unei mari sărbători, Nașterea Domnului. Rugăciuni, colinde se înalță spre ceruri. E vremea smereniei și a introspecției. Și a cuvintelor blânde care să ne mângâie durerile, să ne sporească speranța și credința. Protosinghelul Arsenie Eremia, starețul Schitului Darvari din București, ne-a vorbit despre Nașterea Domnului și despre promisiunea care se ascunde în această mare sărbătoare.
La
Craciun, sarbatori de iarna, Nasterea Domnului, Maica Domnului
În comuna Urecheni din județul Neamț îl puteți întâlni pe unul dintre tinerii pasionați de artă, George Alexandru Sbânțu. A îndrăgit pictura încă din liceu, arătându-și talentul prin portretele pe care le făcea. De aproape trei ani și-a mai descoperit o latură a talentului, pictează icoane. Știm bine că icoanele, prin sfințire, aduc har și binecuvântare ochilor ce le privesc. Prin intermediul icoanelor, oamenii contemplă Împărăția lui Dumnezeu și intră într-un dialog direct cu divinitatea căci
Cel mai mare pelerinaj din România s-a încheiat, iar peste 270.000 de credincioși au trecut prin baldachinul așezat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se ruga. Alți 80.000 au participat la diverse alte evenimente.
Pelerinajul a început cu procesiunea Calea Sfinților, care a strâns pe străzile din Iași peste 20.000 de persoane care au întâmpinat racla Sfintei Parascheva, dar și pe cea a Sfântului Paisie de la Neamț, cel care a împlinit 300 de ani de la naștere.
Zilele
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ a organizat, în Cantonul de Drum din Satul Nou, vernisajul expoziției Crucea, prilejuită de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Expoziția surprinde diferite ipostaze ale Crucii prin intermediul fotografiilor din arhiva Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“, realizate în prima jumătate a secolului al XX-lea de Iosif Berman, Nicolae Ionescu, Gheorghe Focșa, Boris Zderciuc.
Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai importantă dintre sărbătorile
muzeul national al satului, sarbatori crestine, Ziua Sfintei Cruci
Pagina 8 din 29