Romania

O altfel de educație prin meșteșuguri la Comana (II)

O altfel de educație prin meșteșuguri la Comana (II)
Distribuie:  

Ţesutul şi torsul reprezintă unele dintre cele mai răspândite îndeletniciri casnice care au rezistat trecerii timpului. Trăim vremuri în care cele mai bogate sortimente ale produselor fabricilor de textile n-au reuşit să elimine complet din casa ţărănească un obiect lăsat moștenire de la străbunici: războiul de ţesut. La sate sunt case în care se aude și azi bătaia lui ritmică, în special în zilele friguroase de iarnă.

La Comana se poate vedea și exersa țesutul: covorul, pătura, cuvertura, păretarul, făcute din lână toarsă şi vopsită. Ţesăturile de lână cu motive florale reprezintă produse şi obiecte de zestre îndrăgite la sate. Ţesutul covoarelor vopsite, îndeletnicire reînnoită, prin bogăţia de culori şi motivele ornamentale, este înscris în regimul păstrării tradiţiilor.

Ţesutul artistic ocupă un loc aparte în arta tradiţională. Ţesutul şi cusutul se făceau în familie şi erau ocupațiile de bază ale femeii. De la piesele de port zilnic la cele de sărbătoare şi până la textilele care îmbrăcau locuinţa, totul era lucrat de mâinile harnice ale femeilor de la sate. Femeile ţeseau din materiile prime existente în gospodărie, fibre având origine animală (lâna oilor, părul caprelor, borangic) sau vegetală (cânepă, bumbac, in).

Cele mai importante ţesături decorative ale artei tradiţionale româneşti sunt reprezentate de covoarele de lână şi de scoarţe. Covoarele sunt lucrate la război vertical şi sunt alcătuite din fire înnodate, iar scoarţele sunt ţesute în război orizontal şi sunt mai subţiri. Erau considerate piese foarte valoroase, transmiţându-se prin zestre, de la o generaţie la alta. Culorile folosite la vopsitul firelor de ţesătură erau naturale, obţinute din diferite rădăcini, tulpini şi flori sau insecte. Erau cunoscute proprietăţile fiecărei plante şi insecte, momentul cel mai bun de recoltare şi reţetele de prelucrare pentru a se obţine o anumită intensitate a culorii. Cu timpul, obţinerea pe cale naturală a culorilor a început să devină tot mai rară.

Anca LĂPUȘNEANU

mestesugari, Comana, tesutul covoarelor, lana intoarsa, tesut

Alte articole:

O altfel de educație prin meșteșuguri la Comana (I)

Fabricat în Râșca, de la meșteșug la brand

Belei Nicolae, un artizan care crede în meșteșugul său

Pasiunea nestinsă a meșteșugitului

Elena Torac, un ambasador al tradiţiilor huţule din Brodina

Sculptura în lemn are reprezentanți și în București

Meșteșugurile de odinioară prind viață în Comana