Romania

Câteva curiozități din lumea plantelor și animalelor

Câteva curiozități din lumea plantelor și animalelor

Diversitatea regnului vegetal și animal cuprinde și unele extreme care pot constitui curiozității în perceperea lor. Ne vom referi la câteva din acestea:

- Cea mai mică plantă cu flori de pe Terra întâlnită în apele stătătoare este o specie de lintriță, Lemna arrhiza, care măsoară 4-5 mm – Arborele mamut din California –Sequoia – are înălțimea de 120-130 m, circumferința la baza tulpinii 50 m, rădăcini groase de 2-3 m și lungi de 50-60 m.

- În ceea ce privește durata de viață: unii copaci pot trăi mii de ani – de exemplu feriga din Australia Macrosania trăiește 15.000 ani, arborele Squoia 5000-6000 ani, eucaliptrul 5000 ani, stejarul 2000 ani etc.

- La polul opus se găsesc insecte precum efemeridele care trăiesc aproximativ 24 de ore. Ecloziunea insectei din stadiul larvar are loc dimineața, iar până seara se împerechează, depune ouă și moare.

- Cel mai mare animal de pe Terra este Balena albastră, care are 33 m lungime, cântărește 120 t și în 24 ore consumă 4-5 t hrană. În corpul ei se găsesc 8.000 l sânge. Naște un pui lung de 5 m care este alăptat 7-12 luni. Produce 200-300 l lapte pe zi.

- De-a lungul istoriei au existat animale gigantice precum Brontosaurus care avea 22 m lungime și 7-8 m înălțime.

- Viteza de deplasare cea mai mare o are ghepardul, care aleargă cu 90 km/oră.

- În schimb, Steaua de mare se deplasează cu 0,16 mm/sec.

- Un fag de 70 ani are lungimea rădăcinilor de 23 km.

- Secara de toamnă are lungimea totală a rădăcinilor de 600 km și o suprafață de 225 m2. Are peri absorbanți în număr de 15 miliarde care totalizează 10.000 km și o suprafață de 400 m2. Rădăcinile cresc zilnic 5 km și perii absorbanți 80 km.

- O rândunică în perioada când are pui zboară 15-18 ore/zi, parcurgând 1.000 km după hrană pentru pui.

- Pițigoiul consumă zilnic insecte din cele dăunătoare agriculturii în cantitate egală cu greutatea corpului său.

- Puiul de cuc, care apare în cuib străin, la apariția puilor părinților autentici, sunt aruncați din cuib și hrana adusă de părinți o folosește numai el.

- Cârtița, considerată blândă, este de fapt foarte lacomă și sălbatică. Sapă galerii rapid și devorează tot ce întâlnește în cale – larve, insecte, râme, șopârle. Dacă se întâlnesc două cârtițe se începe o luptă crâncenă și cea învinsă este devorată. În timpul împerecherii, dacă apare un rival, este devorat.

- Oxigenul rezultat în urma procesului de fotosinteză provine 25% de la plante de pe uscat și 75% de la plancton, din ape.

- Plămânul omului are 150-200 milioane alveole cu o suprafață de 150-200 m².

- Perioada de gestație a elefantului asiatic este de 600-700 zile.

- Analize minuțioase au stabilit că la 1 g de resturi alimentare de pe dantura omului se găsesc 300 miliarde microorganisme vii.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

animale, plante, curiozitati, regnul vegetal, regnul animal

Alte articole: