Record genetic american într-o fermă din Bacău: Povestea unei familii care aduce viitorul zootehniei în România
Un început curajos, construit pas cu pas
În comuna Mărgineni, județul Bacău, o inițiativă curajoasă prinde contur și redefinește standardele în creșterea bovinelor de carne. Familia Sanghin, formată din Aurel și Anda, a reușit în doar câțiva ani să transforme o fermă Angus într-un veritabil reper de performanță, punând accent pe genetică de elită și tehnologii moderne de reproducție.
Totul a început în anul 2022, când cei doi au pornit la drum cu un efectiv de 40 de animale, provenite atât din Irlanda, cât și din România. Prin muncă susținută și investiții bine direcționate, ferma a crescut rapid, ajungând astăzi la aproximativ 80 de capete.
Tehnologia care face diferența: transferul de embrioni
Un punct de referință în dezvoltarea fermei îl reprezintă implementarea transferului de embrioni – o tehnologie avansată, care permite multiplicarea rapidă a unor linii genetice valoroase.
„Partea interesantă la noi în fermă este ceea ce am realizat: am reușit să facem transfer de embrioni. Embrionii i-am avut cumpărați odată cu ferma, de la mai mulți tauri. Am pregătit 10 animale pentru această procedură și au rezultat patru produși – doi din Angus negru și doi din Angus roșu”, explică fermierul Aurel Sanghin.
Dintre aceștia, exemplarele de Angus negru ies în evidență printr-o origine genetică excepțională, provenind din celebra linie a taurului SAV America 8018.
Un nume legendar în genetica bovinelor
Acest taur a intrat în istoria zootehniei mondiale după ce, în februarie 2019, a fost achiziționat pentru suma impresionantă de 1,51 milioane de dolari, stabilind un record absolut în industria bovinelor de carne.
„Când vorbim despre SAV America 8018, vorbește de la sine reputația lui și ferma de reproducție de unde provine. Acolo s-au specializat generații întregi în transfer de embrioni, pe linii genetice combinate și ameliorate. Prestigiul lor este recunoscut la nivel internațional”, subliniază Anda Sanghin.
Rasa Angus, din care face parte, este apreciată la nivel global și considerată standardul de aur în producția de carne premium, fiind extrem de populară în Statele Unite, Australia, Brazilia și Europa.
Secretul performanței: linia maternă
Pentru familia Sanghin, succesul nu se rezumă doar la utilizarea unor tauri de elită. Filosofia lor de creștere pune un accent deosebit pe linia maternă, un aspect adesea neglijat în zootehnie.
„Genetica americană se poate adapta foarte bine în România, chiar dacă există diferențe pedoclimatice. Cei doi tauri s-au adaptat excelent, dar trebuie să înțelegem un lucru: nu putem avea reproducători buni fără mame bune. De multe ori se pune accent pe taur și se uită partea feminină. În realitate, toate liniile genetice din SUA sunt construite pe baza mamelor”, explică Aurel Sanghin.
Această abordare, inspirată din sistemul american, confirmă faptul că baza oricărei genetici de top începe cu femelele.
Adaptare și performanță în condiții românești
Adaptarea geneticii americane la condițiile din România nu a fost lipsită de provocări, însă rezultatele obținute demonstrează că selecția riguroasă și managementul atent pot face diferența.
„Nu credem că avem taurul perfect, dar cu siguranță avem un taur foarte bun, provenit din SAV America 8018, obținut prin embrio-transfer în 2024”, spune fermierul băcăuan.
Unicitate la nivel național
Un alt element care conferă unicitate fermei din Mărgineni este faptul că taurii obținuți prin transfer embrionar în anul 2024 sunt singurii din România înregistrați în asociațiile de profil din Statele Unite ale Americii.
Aceștia au trecut prin testări genomice riguroase, inclusiv evaluarea defectelor genetice, ceea ce le certifică valoarea și autenticitatea.
Beatrice Alexandra MODIGA
bovine, vaci de carne, Angus, Bacau, genetica, tehnologii moderne, Rasa Angus, ameliorare genetica, embrioni bovine, Margineni, bovine de carne, Black Angus, Red Angus