Alimenta SA, singurul producător de burtă de vită prefiartă și fiartă de pe piața românească
Înființată la Bacău în 1994 ca o companie de producție de mezeluri, printr-o investiție proprie și accesând fondurile europene, Alimenta SA s-a transformat în 2010 într-un procesator de burtă de vită. În prezent, este singurul producător de burtă de vită prefiartă și fiartă de pe piața românească și oferă o gamă completă de produse de înaltă calitate.
„Noi suntem pe piață de 25 de ani, timp în care am făcut mezeluri, dar începând cu 2010 ne-am schimbat profilul de activitate. În 1994, la
Se scumpește carnea de miel în perioada Paștelui
Ieșenii vor scoate mai mulți bani din buzunare, anul acesta, pentru masa de Paște. Crescătorii de ovine din Iași vor vinde carnea de miel cu prețuri mai mari cu 30-40% față de anul trecut. Primele luni din 2022 au adus scumpiri în agricultură, pe fondul crizei din energie. Totodată, războiul din Ucraina riscă să genereze o adevărată criză alimentară, în special pe piața cerealelor. Prețul furajelor a crescut, prețurile la îngrășăminte și carburanți au crescut și ele foarte mult, ceea ce va
Iasi, carne de miel, Sarbatori Pascale, preturi carne de miel
Fermele românești de vaci de lapte, pe marginea prăpastiei
Ilie Iulian Merticariu este un cunoscut fermier botoșănean care exploatează o suprafață de peste 3.000 de hectare de teren agricol și deține o fermă zootehnică cu sute de capete de bovine, rasa Holstein, dar și cca 1.000 de capre, rasele Alpină Franceză și Carpatină, în comuna Ripiceni. „Prețul laptelui nu acoperă cheltuielile. Stăm la mila lui Dumnezeu dacă nu plouă! Tot ce facem aici este o muncă aproape colosală, nu avem zile libere, sărbători!“
Laptele se vinde ieftin
„Am
Studiu pilot SEGES: Ameliorarea trăsăturilor materne la scroafe
Creșterea prolificității la scroafe din ultimul deceniu duce la o necesitate a îmbunătățirii capacităților acestora de a îngriji mai mulți purcei. O creștere a capacității de îngrijire a purceilor este benefică atât pentru animale, cât și pentru economia fermei zootehnice.
Potrivit unui studiu condus de Danish Pig Research Centre (SEGES), capacitatea de alăptare a scroafelor din rasa DanBred poate crește prin reproducere. Studiul mai arată că o capacitate de alăptare îmbunătățită va ajuta
Mai multe articole …
- Evaluarea efectelor produse de contaminanți alimentari (ochratoxina A) asupra sănătății purceilor după înțărcare
- La Sagrod SRL din Darabani, 6 tone abatorizate, tranșate și procesate
- Fasolița - sursă alternativă de proteină pentru hrana puilor de carne
- Standardele rasei de iepuri Uriașul Pestriț German
Pagina 53 din 183