Romania

Cultura de mur - de ce este avantajoasă pentru fermieri

Cultura de mur - de ce este avantajoasă pentru fermieri

În rândul fermierilor, o idee de afacere este cultura de mure. Aceasta este considerată una avantajoasă și profitabilă la noi în țară, în special în rândul fermierilor cu suprafețe mici de teren. Totodată, arbustul fructifer se dezvoltă cu succes în condițiile climatice din România și este și ușor de întreținut.

Specialiștii recomandă ca murul să fie plantat primăvara înainte de a intra în vegetație sau toamna târziu, imediat după ce a ieșit din vegetație. Lunile recomandate sunt martie-aprilie sau octombrie-noiembrie, în funcție de evoluția temperaturilor. Butașul de mur se prinde repede și planta se dezvoltă într-un ritm destul de alert. De aceea putem considera că este similar cu zmeurul sau cu fragul.

„Cultiv o suprafață de 0,5 ha de mur pe lângă altă cultură de bază pe care o dețin de zmeură. Am luat decizia de a dezvolta și cultiva arbuști de mur deoarece îi consider avantajoși din punct de vedere economic, dar și în privința întreținerii. Fructele se valorifică în timp util. Producția pe care o obțin o valorific prin Asociația Romcăpșuni. Pentru 2,5 kg de mure se estimează 80 de lei, un preț avantajos. Cred că fiecare dintre noi își poate dezvolta o astfel de cultură la el acasă deoarece și o suprafață mică îți poate oferi o producție mare. De asemenea, murul poate fi utilizat și pentru procesare, putându-se pregăti diverse dulcețuri“, a declarat fermierul Laurențiu Ghiță.

Culturile de mure au nevoie de un sol argilos

Solul pentru plantarea culturii de mur trebuie să fie argilos, aerisit, fertil și cu un nivel al pH-ului de aproximativ 6,5. Trebuie să ținem cont să curățăm bine solul de buruieni și să-l fertilizăm cu îngrășăminte. Pământul necesită o arare de aproximativ 40 cm și afânare. Atunci când semănăm butașii trebuie să ținem cont de adâncime – 40 cm, distanță – 3 m între rânduri și de 1,5 m între plante. La baza gropii este indicat să adaugi un amestec de pământ și gunoi de grajd foarte bine descompus. Culturile de mure au nevoie de un grad ridicat de umiditate. Trebuie să ții cont să uzi planta de 4-5 ori pe săptămână. Pentru o dezvoltare armonioasă, culturile de mure au nevoie de un sistem de susținere. Acesta poate fi realizat cu spalieri și sârme. Spalierii trebuie amplasați pe fiecare rând, la o distanță de 8 m și la o adâncime de 60 cm, iar de aceștia se atașează sârmele pe care se vor dezvolta murele. Imediat după plantare este necesar să scurtezi planta cu până la 25 cm; în caz contrar pot apărea boli care îți vor distruge cultura.

Bolile culturii de mur

Cultura de mur poate dezvolta boli precum rugina murului care apare pe frunze și lăstari și se manifestă prin pete de culoare galbenă. O altă boală este antracnoza, care atacă arbuștii de mur; se observă pe frunze, atunci când apar pete mici de culoare roșiatică, și pe lăstari, când formează pete cenușii.

Făinarea murului se manifestă printr-un înveliș albicios. Acesta determină îngălbenirea fructelor, iar florile atacate de această boală au un aspect ars. Pentru a o combate, specialiștii recomandă să aplici tratamentele fitosanitare corespunzătoare și să ai grijă la igiena de îngrijire.

Beneficiile murului

Murele sunt bogate în vitaminele A, B1, B2, C, E, minerale precum potasiu, fosfor, fier, sodiu, magneziu, mangan, seleniu, zinc, cupru și calciu, dar și acid folic. Acestea au un efect antiinflamator asupra organismului diuretic, antiseptic, laxativ, analgezic și, în special, antioxidant.

De asemenea, murul poate fi o opțiune pentru cei care sunt la dietă. Fructele previn retenția de lichide și conțin puține calorii. Totodată, pielea celor care le consumă va arăta mult mai luminoasă. Sucul din acest fruct îți poate oferi mai multă energie, iar pentru cei cu afecțiuni faringiene este o opțiune optimă deoarece are un efect benefic asupra rănilor în gură, inflamația gingiei sau a mucoasei bucale.

Liliana POSTICA

mure, cultura murului, cultura de mur, bolile murului, beneficiile murului

Alte articole:

Mure cu drag de la Colina Șorogari

Sfaturi de plantare a butașilor de zmeur și mur

A lăsat pictura bisericească pentru o plantație de mur

Afacerea-hobby cu gust de zmeură şi mure a familiei Vuculescu

2 tone de mure: producţie bună pentru un fermier din Ciocadia

Plantaţia de mur şi zmeur a unui tânăr din Greaca

Ce tratamente se aplică la coacăz, mur, căpșun și zmeur

Tratamente la coacăz, zmeur și mur

Fructele de pădure, o afacere socială