Serele hidroponice, capabile să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție

Tomato+ este o companie din Brescia, Italia, cunoscută pentru inovațiile sale în domeniul agriculturii. Compania pune la dispoziția fermierilor o gamă de sere inteligente, o soluție pentru cultivarea profesională în interior a plantelor, frunzelor de salată, mugurilor de legume și verdețurilor. Datorită software-ului care monitorizează creșterea plantelor, gestionarea produselor agricole este simplă și intuitivă.
Daniele Rossi, CEO al companiei, a subliniat: „Serele hidroponice sunt o recunoaștere a inovației și a perspectivei noastre. Din fericire, produsele noastre sunt deja comercializate în 13 țări, iar planurile noastre de dezvoltare sunt de a avea rezultate excelente. Acestea reprezintă o nouă abordare de înaltă tehnologie a agriculturii, care este capabilă să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție“.
Sera Horto Professional
Sera Horto Professional este o metodă de cultivare în interior complet automatizată. De exemplu, se pun păstăile compostabile în rezervoare și se accesează un program de creștere preîncărcat sau un program personalizat manual. Un software avansat recreează microclimatul intern, umiditatea și temperatura ideală pentru creșterea plantelor, reproduce ciclul natural zi-noapte și furnizează cantitatea potrivită de apă și nutrienți. Serele pot fi instalate oriunde și necesită doar o conexiune la curent și o alimentare cu apă. Consumul este extrem de redus: doar 6,5 kWh (media pe 24 de ore) și aproximativ 3.000 de litri de apă pe lună la sarcina maximă.
Avantaje
Serele hidroponice asigură productivitate și calitate pe tot parcursul anului și vă permit să cultivați diferite legume pentru fiecare ciclu de producție rapid și flexibil. Timpul de cultivare este, de asemenea, cu 25% mai rapid în comparație cu o seră tradițională, iar calitatea este ridicată și constantă. Acestea au o gestionare ușoară. Datorită software-ului avansat, nu este necesar ca fermierul să supravegheze creșterea plantelor constant. Orice problemă este semnalată prompt de către aplicație și un program dedicat. Totodată, software-ul vă permite să gestionați de la distanță mai multe sere în același timp. Sistemul face posibil ca sera să fie și într-o formă personalizată. Acestea pot fi adaptate după necesitatea fermierului în ceea ce privește exteriorul și dimensiunile, înălțimea rafturilor și numărul rezervoarelor de cultivare. Fiecare modul poate avea până la 5 rafturi de cultivare (înălțimea totală maximă, 102 cm).
Toate componentele serelor, de la LED-uri și structuri până la plăcile de circuite, software-ul și înălțimea raftului, pot fi personalizate pentru orice tip de producție.
Hidroponia necesită cu până la 90% mai puțină apă decât cultivarea tradițională, nu sărăcește solul și nu necesită utilizarea insecticidelor, fungicidelor sau erbicidelor. Cu instalarea de panouri solare sau utilizarea energiei verzi, este posibil să se compenseze complet impactul asupra mediului.
Liliana POSTICA
agricultura, fermieri, Italia, sere hidroponice, Tomato plus, Brescia
- Articol precedent: Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
- Articolul următor: Primul hotel de plante din România s-a deschis la Iași