Romania

Solarul familiei Ursu, soiuri românești și exotice

Solarul familiei Ursu, soiuri românești și exotice

După terminarea studiilor, doi tineri, Anca-Elena Ursu și Silviu Fogoroș, s-au întors acasă… Aici au amenajat o grădină cu produse eco – fără chimicale, cu soiuri autohtone și exotice. Totul se întâmplă în localitatea Bogdănița, din județul Vaslui. Visul celor doi tineri este să aibă o rulotă tradițională și să creeze câteva puncte de vânzare pentru a se bucura cât mai multă lume de produse sănătoase autohtone sănătoase, gustoase și parfumate.

Un solar colorat de tomate

Ferma Ursu a luat naștere din dorința a doi tineri ce au absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași și vor să împartă pasiunile, dar și cunoștințele dobândite de pe băncile facultății. Din experiențele acumulate vor să pună baza proiectelor mult visate, după cum ne spune tânăra. „Pentru că ne dorim clienți fericiți, mulțumiți și să ne cunoască am propus diverse activități, precum «Biblioteca din solar», unde pot aduce cărți despre agricultură și primesc pachetul grădinii; ori pot aduce pomi, butași, brazi pentru «Plantăm o amintire», dar putem descoperi și proprie­tățile florilor de salcâm la «Sărbătoarea Salcâmului» și face «Terapie prin Natură», plimbându-ne pe dealuri și identificând plantele spontane și proprietățile lor. Bazele fermei noastre le-am pus în februarie 2018, când am hotărât împreună cu familia să transformăm grajdul de capre, nefolosit de 3 ani, în solar. Pentru că din facultate am avut o afinitate aparte pentru tomate, am zis că trebuie să avem un solar colorat de această legumă. Un vis frumos ce a devenit realitate datorită nopților albe căutând producători, semințe, povești, tehnologii și descrieri. Am avut solarul mult visat și tomatele colorate de care ne-am îndrăgostit și ne-am dedicat vara și toamna lui 2018 să le cunoaștem. Care mai acide, care mai dulci, care mai perisabile, care mai rezistente la coajă. Dar, fiecare client avea preferințele lui și așa ne-am extins solarul cu diverse sectoare: sectorul lui Iancu cu Speckled Romano, sectorul Aviatorului cu Siriana și tot așa… mai avem ardei capia Cosmin de Buzău, Kaptur, Capia din Mongolia, Capia scurt dulce, gogoșar de la Banca de Gene Suceava și de la Semințe Vii, Dâmbroca, ardei gras roșu și un soi colorat din Italia. Busuioc printre tomate pentru a le da gust și pentru a valorifica spațiul. Anul acesta avem dovlecei aurii, câteva specii de fasole oloage și urcătoare“, povestește Anca-Elena Ursu.

 Familia Ursu

Totul pe 2 ha

În total, familia Ursu are 2 ha de teren, dintre care grădină 3.000 m.p., solarul are 400 mp, iar restul vie și livadă. Afacerea au pornit-o cu fonduri proprii, cu ajutorul părinților și cu banii adunați din burse. „Eu cu agricultura cochetez de ceva vreme, am un I.I. din 2014 pe cultură mare, la care am renunțat în 2016 și am stagnat activitatea. Odată cu Ferma Ursu am reînscris suprafețele și în acest an depun un proiect pe modernizare cu achiziție de solarii și un sistem de încălzire. Este în curs de implementare. De altfel, fiecare bănuț câștigat îl reinvestim în grădină. Din burse am luat semințe. Am mai lucrat la niște prieteni la solar și cu banii strânși am cumpărat folie, iar cu banii primiți de la părinți și bunici am reușit să luăm sistem de irigat pentru solar și cutii de carton. După primele pachete cu legume am scăpat de udat la stropitoare, mai ales Silviu, care căra zilnic 800 l dapă. Am reușit să punem irigare în jumătate de grădină“, adaugă tânăra.

Soiuri românești & autohtone

solarul 4

Stuctura solarului este din lemn cu aerisiri laterale, iar în fiecare se testează diferite soiuri, atât autohtone cât și exotice. „Dintre soiurile românești cultivăm Flaviola, Em și Sonia de Buzău, Siriana, Buzău 1600, Ghitia, Bizon, Țigănești, precum și soiuri exotice ca Indigo Rosse, Gelbe Pflaume, Miel de Mexiquie, Black Zebra, Negro Azteca, Pink Plum, Rideau Sweet și multe altele. Momentan doar jumătate de solar este destinat producției, prin urmare nu putem trage o linie. Banii câștigați îi reinvestim în fermă. Avem noroc că stăm cu familia și avem o mare parte de ajutor atât din partea alor mei, cât și din partea părinților lui Silviu. Prin urmare, nu prea rămânem cu bani în buzunar, dar am rămas cu mulți prieteni. Am cunoscut oameni de calitate și am ascultat povești ce valorează enorm pentru noi“, specifică legumicultoarea.

…o mult dorită rulotă tradițională

La așa produse sănătoase și arătoase, nu duc lipsă de clienți, câte puțin la fiecare doritor. „Anul trecut am avut câțiva clienți făcuți în 2017, când vindeam la magazinul de la sere. Clienți pe care îi am și azi. Ei mi-ar putea lua toată marfa, dar noi dăm câte puțin să ajungă la fiecare doritor. Nu dăm legume la piață și la magazine dacă nu suntem noi să spunem povestea, pentru că punem suflet în fiecare fruct. Probabil pe viitor, când ne vom extinde terenul, vom lua mult dorita rulotă tradițională și vom face câteva puncte de vânzare pentru a se bucura cât mai multă lume de produsele noastre sănătoase și gustoase.

Muncind 365 de zile pe an, 24 de ore pe zi, cam acesta este cheia succesului! Mulți ne văd călătorind. Așa e! Călătorim, căutând noi modele de urmat, noi povești care să ne încarce bateriile. De multe ori abia așteptăm să se facă lumină să intrăm în solar la copilit sau la alte lucrări. În zile de sărbătoare, dacă nu avem activități în grădină, studiem și facem acte. Este o umblătură continuă pe care, dacă nu o faci din plăcere, te poate termina atât psihic cât și fizic“, încheia Anca-Elena Ursu de la Ferma Ursu, din localitatea Bogdănița, județul Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Vaslui, solar, soiuri romanesti, soiuri exotice, Bogdanita

Alte articole: