Scris de Lumea Satului în . Publicat în Actualitate.
Primul transfer de embrioni la bovine realizat cu succes în România
Pentru prima dată în România, specialiștii de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu din județul Iași, au realizat primul transfer de embrioni ”in vitro” la bovine (rata de reușită fiind de 33%), în cadrul laboratorului de la stațiune, care deține echipamente de ultimă generație și o biotehnologie reproductivă la nivel mondial.
În România au mai fost încercări de introducere a acestei metode de reproducție în anul 2001, când, o echipă de cercetători din SUA a aplicat această tehnică într-o fermă din județul Prahova unde au fost implantați 21 de embrioni pe 21 de vițele, rata de reușită fiind doar de 5%.
Creșterea procentului de reușită se datorează în mare măsură investițiilor realizate în ultima perioadă în cadrul stațiunii care au permis o mai bună înțelegere a fenomenului de cercetare, echipei de specialiști condusă de conf. dr. ing. Șteofil Creangă, dar și politicilor implementate în domeniul zootehniei.
Ținând cont de faptul că transferul de embrioni la bovine reprezintă metoda cea mai rapidă de transmitere a progresului genetic și de scurtare a intervalului între generații, tipul acesta de cercetare se mai aplică în acest moment și la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru creșterea bovinelor Arad.
bovine, Iasi, embrioni bovine, SCDCB Dancu
- Articol precedent: „Uleiurile esențiale, nectar pentru trup și suflet“ Prec
- Articolul următor: USAMV Cluj-Napoca lansează marca proprie de produse alimentare ”Gourmeticus Academicum” Următor
Lumea Satului
Alte articole:
La 18 ani, un tânăr din județul Iași, își vede viitorul în agricultură: „Este o meserie foarte frumoasă”
Scris de Lumea Satului în .
Fermă modernă de vaci de lapte, inaugurată la Lespezi, județul Iași. Investiție de peste 3 milioane de euro, cu roboți pentru muls, hrănire și curățenie
Scris de Beatrice Alexandra MODIGA în .
La doar 16 ani, își pregătește viitorul pe cele 200 de hectare ale familiei
Scris de Beatrice Alexandra MODIGA în .
Povestea unei familii din Iași care a ales să dea valoare porumbului românesc
Scris de Lumea Satului în .
De la volanul unui Fendt vechi la agricultura viitorului
Scris de Lumea Satului în .
„Bunătăți la Iași” – târg cu produse locale și tradiționale organizat de DAJ Iași
Scris de Lumea Satului în .
Clepsidra Vie REGENERA - un simbol viu pentru aerul din Iași
Scris de Lumea Satului în .
Investiție de 50.000 de euro și implicare în comunitate: Povestea Iazului Moimești din județul Iași
Scris de Lumea Satului în .
Eugen Marin: „Sunt niște frâne trase activității zootehnice ca să nu se mai producă nimic“
Scris de Lumea Satului în .
Povestea unui antreprenor din Târgu Frumos. De la câteva găini la sute de ouă zilnic
Scris de Lumea Satului în .
Între școală și câmp, o lecție de responsabilitate...
Scris de Lumea Satului în .
Picătură cu picătură, viitorul prinde rădăcini: Tânăr din Iași care schimbă agricultura prin curaj și tehnologie
Scris de Lumea Satului în .
Tânărul din Focuri care a spus „niciodată” agriculturii … și a ajuns să trăiască din ea
Scris de Lumea Satului în .