Nostalgii

Pe vremuri, perioada dintre Bobotează şi Lăsata Secului era vremea învăţământului agrozootehnic, cum se zicea pe atunci! Strângeau specialiştii (de la meseriaşi la ingineri) la Casa Agronomului, în fiecare judeţ, şi-i obligau la antrenament de învăţământ profesional. Io, ca socotitor nominal şi vocaţional, mă antrenam cu mai toţi: de la cultura mare la legume, de la pomi şi vie la zootehnie, că aveam de toatelea în CAP.

După ce-i strângeau cu arcanul (practica vremii!), îi puneau cu burta pe carte, ăl mai puţin de luni până vineri. Prima juma’ de zi era naşpa, cum ar spune moderna de fi’mea, că veneau ăia de la direcţie agricolă să-ţi împuie capul cu politica agricolă a Inestimabilului şi cu cincinalu’ în patru ani şi două litre. Impusele, cum ar veni!

Pe urmă treceam la liberele pe aparate. Ne aduceau de antrenori numai oameni unul şi unul: cercetători, profesori universitari, academicieni, care se puneau pe noi cu toate alea, de trebuia să le ştie omu’ când e pe ogor, că nu s-a existat să existe vreo cultură ori vreo vită să suporte prostul în capul locului ori la coada vacii. Şi dă-i şi spune. Şi dă-i şi întreabă. Ne puneau să spunem cam cum am făcut, pe ăia de făcusem, cum n-am făcut pe ăia de nu făcusem, cam cum ar fi trebuit să facem, dacă ar fi trebuit să facem, cam cum am face să nu facem, atunci când vreo dispoziţie ineptă ne punea în încurcătură. Că dispoziţii inepte erau cu toptanul. Mai şi picoteam, la lectorii adormitori, başca „materialul didactic“ de prin străiţi, cu care ne meditam cât era nopticica de lungă!

Aflam de cum e mai bine să ari, cum să îngraşi locul, cum să roteşti culturile, cum şi când să semeni, cum şi când să culegi, cum să vezi o boală, cum arată o goangă şi cât mănâncă, de zici că-i bivol, unde să le caţi şi cu ce să le stârpeşti. Cum să faci un siloz de să-l mănânci şi tu, nu numai ghiţica. Ne spuneau cu subiect, predicat şi atribute cum să-ţi faci un plan de irigare, de fertilizare, de tratament. Ori de montă şi fătări, să ai suştarul plin tot anul. Ne arătau cum să socoteşti, în substanţă activă, o raţie pentru animal, o concentraţie pentru hapurile de tratat, cum să faci o umiditate la grăunţe, cum să măsori untul din lapte şi tăria din rachiu, cum să socoteşti roada ce va să fie, ce mai caleavalea, ne tolomăceau de cap, că de, aveau şi ei sarcină de la partid, nu numai noi.

Dădeam şi extemporal la sfârşit, să aibă ăia de la judeţ mărturie. E drept că profii ne mai şi suflau, că dacă nu ieşeam noi bine, ieşeau ei prost, dar asta e altă poveste. Şi uite aşa, an de an, după vreo câţiva ani de cursuri agrozootehnice, în sistem picătură chinezească, ajungeai să le ştii pe toate, nu ca lectorii, dar orişicât.

Gheorghe Socotitorul

PS. M-am chinuit să găsesc un echivalent bruxellez pentru comunistele cursuri agrozootehnice. Ce părere aveţi de „Formarea profesională a adulţilor pe tot parcursul vieţii“? Este suficient de cuprinzător? Că se făcea cu bani de la bugetul de stat pentru casă, masă, transport, materiale didactice, anual, pentru cca 250-350.000 de adulţi, nu vă spun, să nu facă, Doamne fereşte, vreun decident politico-finanţist pântecăraie.

Acelaşi
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013