Romania
Castrul roman de la Mălăieştii Prahovei. Popas pe Drumul Voievozilor

În pitoreasca aşezare de la poalele dealurilor subcarpatice, Dumbrăveşti, pe terasa înaltă a pârâurilor Vărbilău şi Cosmina, afluenţi ai Teleajenului, pe o fâşie de teren lungă de peste trei kilometri şi lată de un kilometru, se află insolita construcţie a Castrului roman de la Mălăeşti, edificiu care, alături de Băile Romane, face parte dint-un vast ansamblu roman de însemnată importanţă strategică, plasat în această zonă de contact cu vechea lume barbară a vremii.

Identificat abia în anii ’30 ai secolului trecut de către colonelul topograf Constantin Zagoriţ, pasionat de istorie şi arheologie, îşi trăieşte acum o doua viaţă. Acesta a realizat un plan topografic al întregului areal, incluzând, printre altele, această fortificaţie şi băile. Tot el aminteşte şi despre descoperirea aici a unei cărămizi cu ştampila Legiunii a V-a Macedonica şi a unui denar de argint, emis de Împăratul Traian.

Potrivit datelor comunicate de cercetătorul arheolog expert dr. Alin Frânculeasa, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, şi dr. Ovidiu Ţentea, de la Muzeul Naţional de Istorie a României, primele cercetări arheologice profesioniste au fost derulate începând din anul 1954. Materialul arheologic rezultat de atunci constă în ceramică romană, piese de armament şi mai multe monezi de bronz emise din vremea împăratului Traian. Din păcate, acestea nu au fost urmate şi de alte lucrări specifice, dimpotrivă. Astfel, în anii care au urmat băile romane de aici au fost traversate de o conductă de aducţiune a apei, iar din 1985 pe acest teren au fost derulate activităţi mecanice de amploare pentru realizarea unei plantaţii pomicole de tip intensiv. Concomitent, arheologul Dan Lichiardopol a făcut unele săpături de salvare. Alte noi cercetări arheologice de amploare asupra castrului şi a termelor de la Mălăieşti-Sfârleanca au fost reluate abia acum cinci ani, după cum am aflat de la dr. Alin Frânculeasa. Lucrările de cer­cetare şi de repunere în valoare a castrului şi a băilor sunt acum foarte aproape de finalizare, astfel că acestea pot deveni foarte curând şi obiective turistice însemnate pe Drumul Voievozilor în această zonă mult încărcată de istorie.

Tot aici există şi alte situri ale unor aşezări neolitice, aflate în conservare, care reprezintă alte puncte de atracţie pentru toţi iubitorii de istorie, care pot cerceta pe viu pagini insolite din trecutul României.

Castrul roman Malaiesti Prahova

Despre toate acestea, dar şi despre problemele pe care le are de soluţionat administraţia locală ne-a vorbit acum şi ing. Valentin State, primarul comunei, care speră ca în curând lucrările de restaurare a acestor originale situri să fie finalizate, astfel încât din vară, castrul şi Băile Romane de la Dumbrăveşti să fie cuprinse în traseele turistice importante de pe Drumul Voievozilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât aici au fost descoperite recent valori ale trecutului românesc, printre care şi o statuetă de bronz reprezentând un gladiator luptând, precum şi teaca unui alt gladiator de piatră, însoţită de două brăţări, aparţinând probabil unei alte statui încă nedescoprite.

Aceste însemnări se doresc tot atâtea motive de a porni la drum pe acest segment al Drumului Voievozilor, la Dumbrăveşti, pe şoseaua naţională ce leagă Ploieştiul de bine-cunoscuta Staţiune balneară de la Slănic Prahova.

Cristea BOCIOACĂ

castru roman, Malaiestii Prahovei

Alte articole:

Ilisei Rusu, rapsodul din Băişeşti

Lucia Todoran, creatoarea de artă de pe Valea Sălăuţei

O viaţă cât un veac

Spectacolul dueliştilor

Teniile păsărilor

Recomandări privind înţărcarea purceilor

Sătui de cele rele

Scut pentru materialul lemnos şi fructele de pădure

Campania de semănat a demarat cu pluguri rupte şi multe cheltuieli

Cum putem spori producţia agricolă fără cheltuieli suplimentare?

Fertilizarea cerealelor păioase în toamnă

După atâta „frig şi foc“, viile au dat producţii bune

Livezile, în luna octombrie

Avantajele încrucişării raselor străine de carne cu exemplare autohtone

Delta Dunării în perspectiva viitorului buget european

România, cimitirul florilor

Alunul

Plângerea Pământului la Înalta Poartă

Acasă la Badea Cârţan