A căzut un brad bătrân

Cad pe rând brazii din pădurea Şcolii de Economie Agrară şi Rurală. Cei care au străjuit pe culmi se pleacă spre pământ unul câte unul: Oprea Parpală, Sergiu Hartia, loan Vasiliu, Constantin Anderca, losif Timen, Sergiu Vrejba, Mariana loniţă, Vasile Baghinschi, Nicolae Braşoveanu, Vsevolod Topor.

La 19 iunie 2015 a căzut, coborând sub glie, şi prof. univ. dr. ing. econ. Florin Gâlcă. Cel care ne-a părăsit acum atrage asupra noastră o durere mai adâncă, deoarece a fost prezent adânc în sufletele şi activitatea noastră. Este o pierdere atât de mare pentru că ne aminteşte de tinereţea noastră, de sfârşitul unei perioade importante a Şcolii de Economie Agrară şi Rurală, de înţelepciune şi sens uman al vieţii.

S-a născut la 29 martie 1923 în localitatea Bucium, judeţul laşi. A absolvit Facultatea de Agronomie în cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, cu doctoratul în ştiinţe economice la Universitatea Timiriazev din Moscova, devenind primul decan şi profesor şef de catedră la disciplina de Economie şi Organizare la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu“ (devenit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti).

Florin Gâlcă are meritul de constituire şi fundamentare a ştiinţei „conducerii şi organizării“, ceea ce astăzi a devenit „management în agricultură“, promovând conceptul că rezolvarea problemelor agriculturii nu mai are restricţii biologice şi tehnice, ci numai restricţii de natură economică, managerială, accentuate de lipsa unei strategii de dezvoltare a economiei naţionale în general şi a agriculturii în special, concept în care a format generaţii întregi de specialişti care au condus marile exploataţii agricole.

Iar discipolii săi, profesorii loan Niculae Alecu şi Manea Drăghici, au dezvoltat conceptele profesorului Florin Gâlcă şi au creat Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală în cadrul USAMV Bucureşti.

Spirit metodic, echilibrat şi continuu dedicat studiului, pentru Florin Gâlcă a fi profesor însemna atât o demnitate în sine cât şi o formă activă de prezenţă în realităţile umane autentice. Adesea, urmărindu-l, cugetam: aşa trebuie să arate un profesor: statură, ţinută, mod de a se adresa, tact şi linişte binevoitoare, să lupte şi să acorde sprijin în realizarea obiectivelor. Prin inteligenţă, cultură, discursivitate, bogăţia de informaţii, exprimările sintetice, avea o tentă didactică deosebită, astfel că în dânsul şi în alţi reputaţi dascăli ne-am găsit modele de urmat.

Florin Gâlcă a fost un exemplu de ceea ce trebuie să fie un adevărat dascăl atât la catedră cât şi cu colegii şi studenţii. Înzestrat cu daruri rare – un fizic ales, un glas cu registru bogat şi cu timbru admirabil şi cu o ştiinţă a pedagogiei, n-a căutat niciodată să utilizeze succesele şi prestigiul pe care le-a dobândit, ci a fost întotdeauna un excelent şi demn camarad pentru toată lumea, cu multă bunăvoinţă şi înţelegere, după cum nu l-am auzit spunând un cuvânt nedrept sau măcar răutăcios pe seama nimănui, după cum l-am cunoscut în peste 60 de ani de activitate. Această atitudine, dar şi bunăvoinţa caldă cu care a sprijinit şi îndrumat tinerii au făcut din Florin Gâlcă o personalitate cu totul deosebită.

Generaţiile foarte tinere nu l-au văzut şi nu l-au auzit. Dar cei care l-au cunoscut, trecuţi prin delicatul aparat al talentului său de profesor, când vor să aducă un elogiu suprem vreunui cadru didactic tânăr nu găsesc să spună decât atât: „are ceva din conceptele lui Florin Gâlcă“. Şi aceasta pentru că ne-au rămas de la domnul profesor anumite idei, concepte, atitudini, anumite gesturi de o severă sobrietate, căci a stăpânit acel simţ al măsurii, pe lângă o deosebită putere de muncă şi desăvârşită conştiinciozitate.

În ultimii ani, fiziceşte, Florin Gâlcă era mult diminuat de boală. Vederea, în urma unor operaţii nereuşite, s-a stins în chip necruţător. Spiritul însă i-a rămas tot atât de prezent ca şi în anii săi de sănătate. Soţia sa, prof. univ. dr. ing. Mariana loniţă, i-a rămas colaboratorul cel mai apropiat, iar apoi doamna Viorica, cu înţelegere şi devotament, i-a fost sprijin moral, ocrotindu-i sensibilitatea, ferindu-l de acele atingeri nedorite cu realitatea pentru o susţinută activitate creatoare (profesor consultant, conducător ştiinţific de doctorat) trăind în respect şi afecţiune reciprocă.

Iar cărţile sale rămân de referinţă cuprinzând înţelepciune, logică, metodă, coerenţă, sistem, peda­gogie, noua pulsaţie a fenomenului agrar şi a ordinii manageriale într-o abordare dialectică. Rămâne definitor actul de creaţie care este un mod de a emite judecăţi de valoare cu o anume detaşare prin ideile, atitudinile, reflexiile pe fondul realităţii sociale.

Şi aceasta pentru că era înzestrat cu cunoştinţele filozofice, istorice, tehnice şi economice, capabil să se adapteze diferitelor condiţii, realizând o operă valoroasă la capătul unui drum îndelungat slujind cu abnegaţie valorile cele mai avansate.

Acum a plecat liniştit pe cel din urmă drum, de întâlnire cu soţia sa prof. univ. dr. ing. Mariana loniţă, chip radios de inteligenţă, înţelepciune şi nobile sentimente, care-l aşteaptă în lumea minerală a naturii.

Glasul său cald, glasul său de lumină s-a stins. Va mai trece o vreme până când va muri pentru întotdeauna odată cu noi, cei care l-am auzit şi preţuit, căci „cei pe care i-am iubit trăiesc în noi şi după ce-au murit“. Dispariţia sa ne aminteşte de ultimele versuri ale lui Nicolae lorga din poezia BRAD BĂTRÂN:

„În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Mulţi au aflat un adăpost
Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vremea aspră şi ursuză
El cu furtunile-a dat piept.“

Prof. univ. dr. ing. Ion BOLD
Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi silvice „Gheorghe lonescu Şişeşti“, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România