O săptămână la Kiev (II)

Vaticanul ortodoxiei este la Kiev

În acest minunat oraş printre cele mai interesante obiective turistice sunt bisericile şi catedralele, unele dintre ele datând încă din secolul al XI-lea.

Creştinarea Rusiei a început la Kiev. Aveam să aflu acest lucru vizitând unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj pentru credincioşii ortodocşi – Pecerska (Mănăsti­rea Peşterilor), aşezământ monahal întemeiat de cuviosul Antonie şi ucenicul său Teodosie în anul 1051, pe malul drept al Niprului.

Istoria acestui loc este una destul de tumultoasă, iar Lavra Pecerska a devenit un centru de rezistenţă ortodoxă chiar de la întemeierea ei. Chiar şi în vremurile noastre, biserica ortodoxă ucraineană se luptă pentru autocefalie şi recunoaştere sobornicească, iar complexul monahal încă este împărţit între bisericile rivale.

Complexul Lavra Pecerska este compus din peste 100 de edificii construite vreme de zece secole. Dintre acestea, 42 de biserici de suprafaţă şi subterane sunt considerate a fi unice în lume ca arhitectură. Apoi, cele două peşteri în care se află moaştele a peste 100 de sfinţi, muzee, chilii pentru călugări, ateliere de pictură şi ateliere pentru confecţionarea de veşminte preoţeşti completează paleta ansamblului de elemente religioase.

Am văzut aici şi Academia de Teologie, precum şi un seminar teologic, toate într-o armonie arhitecturală impresionantă. Cupolele aurite, caracteristice pentru bisericile slave, se înalţă vrând parcă să apropie cerul de pământ. Înălţimea cupolei Catedralei Adormirii Maicii Domnului domină şi este punctul cel mai înalt al Kievului. În acest mare aşezământ se află mormintele mai multor ierarhi de origine română, printre care şi Petru Movilă, fiul domnitorului moldovean Simion Movilă şi Mitropolitul Kievului între 1631-1646.

Am vizitat vreme de câteva ore Muzeul Artelor aplicate al Ucrainei, Muzeul Miniaturilor şi Muzeul Tezaurului Istoric.

Miracolul sfinţilor de la Pecerska

A păşi în peşterile de la Pecerska este tulburător pentru un creştin. Chiliile mici săpate în stâncă, în care au vieţuit primii preacuvioşi călugări de pe aceste meleaguri, adăpostesc acum raclele cu moaştele acestora. Am intrat acolo cu lumânări în mână, pe un coridor destul de îngust, şi ne-am oprit cu smerenie pentru a ne ruga întru sănătatea noastră la moaştele călugărilor deveniţi sfinţi.

Unii dintre călugări au fost zidiţi în pereţii peşterilor, aşa-numiţii zăvorâţi. Pustnicii se retrăgeau de bună voie în grotele scobite în stâncă prevăzute doar cu o ferestruică prin care primeau apă, pâine şi lumânări şi care era singura lor legătură cu lumea exterioară. Dacă timp de trei zile apa şi pâinea rămâneau neatinse, se înţelegea că sufletul zăvorâtului se ridicase la ceruri. După cel puţin trei ani, grota era deschisă şi, dacă se constata că trupul nu s-a descompus, era zidit din nou, iar pe locul unde fusese ferestruica se aşeza o icoană de sfânt. Sacrificiul făcut de aceşti călugări pentru credinţa creştină este demn de toată admiraţia şi recunoştinţa noastră ca simpli muritori.

Tot aici au fost aduse moaştele Sfintei Teodora de la Sihla – Neamţ şi ale Cuviosului Pahomie de la Gledin – Bistriţa-Năsăud.

Sigur cei mai mulţi aţi vrea să mergeţi în pelerinaj în aceste sfinte locuri măcar cu gândul. Pentru a afla mai multe despre aceste locuri fii încă partenerul meu de călătorie pentru că mai am de povestit.

Teofilia Banu