Romania
România, invitat de onoare la SOMMET DE L’ ELEVAGE

Anul acesta, în zilele de 7,8 şi 9 octombrie în Clermont-Ferrand – Franţa va avea loc cea de-a 24-a ediţie a unui târg cu notorietate la nivel european, Sommet de l’ elevage. Deşi a mai avut acest privilegiu, România va fi din nou invitat de onoare şi va avea un spaţiu de expunere în sala principală. Pe lângă faptul că ţara noastră va avea oportunitatea de a-şi prezenta sectorul agricol, vor fi organizate şi întâlniri de business prin intermediul cărora ceilalţi participanţi vor putea cunoaşte dele­gaţia română. Ca şi în ediţiile precedente, organizatorii evenimentului şi-au propus să reconfirme faptul că Sommet de l’elevage este lider în segmentul evenimentelor agricole la nivel european. În 2014, au fost aproximativ 4 milioane de vizitatori veniţi din 70 de ţări.

Anul acesta organizatorii susţin că se va atinge un număr record de expozanţi pentru că, deşi mai sunt aproape patru luni până la eveniment, aproximativ 90% din spaţiul destinat lor a fost deja ocupat. Pentru a răspunde pozitiv tuturor celor care vor să participe la eveniment spaţiul expoziţiilor a fost mărit cu încă 5.000m². Recunoscut ca un „forum zootehnic european“ de amploare, Sommet de l’ elevage va aduna sub cupola sa aproximativ 400 de exemplare din rasa de carne Limousin, 750 de exemplare din rasele Charolais, Hereford, Belgian Blue etc. Vor fi prezentate, de asemenea, 400 de exemplare din rasele pentru lapte. Sectorul ovinelor va fi reprezentat prin 400 de exemplare, iar sectorul cabalin va fi reprezentat prin 300 de animale din 16 rase. Una dintre noutăţile târ­gului de anul acesta vor fi circuitele turistice gratuite organizate pentru vizitatorii internaţionali cu o zi înaintea deschiderii oficiale. Acestea vor avea ocazia să vadă sectorul animalelor şi cel al facilităţilor pentru ferme şi industria alimentară.

(Laura Zmaranda)

SOMMET DE L’ ELEVAGE

Alte articole:

Ilisei Rusu, rapsodul din Băişeşti

Lucia Todoran, creatoarea de artă de pe Valea Sălăuţei

O viaţă cât un veac

Spectacolul dueliştilor

Teniile păsărilor

Recomandări privind înţărcarea purceilor

Sătui de cele rele

Scut pentru materialul lemnos şi fructele de pădure

Campania de semănat a demarat cu pluguri rupte şi multe cheltuieli

Cum putem spori producţia agricolă fără cheltuieli suplimentare?

Fertilizarea cerealelor păioase în toamnă

După atâta „frig şi foc“, viile au dat producţii bune

Livezile, în luna octombrie

Avantajele încrucişării raselor străine de carne cu exemplare autohtone

Delta Dunării în perspectiva viitorului buget european

România, cimitirul florilor

Alunul

Plângerea Pământului la Înalta Poartă

Acasă la Badea Cârţan