Oaia zootehniei românești, tot mai „neagră“ pe zi ce trece

Anul 2014 s-a încheiat, pentru agricultura românească, cu bune și cu rele. „Relele“ au fost mai ales în zootehnie, unde boala „limbii albastre“ a făcut numeroase „victime“ printre fermierii care-și vindeau animalele la export. Numeroase „victime“ în rândul crescătorilor autohtoni au făcut și importurile de carne din Occident redirecționate către România pe motiv de embargo impus Rusiei. Și asta în condițiile în care industria cărnii de la noi era deja amenințată de faliment, motivul fiind prețurile mai mari ca în Vest. Ce face statul? Mai nimic. Cel puțin așa cred trei crescători de oi și de capre care nu prevăd nimic bun nici pentru anul 2015.

„Iluzia“ abundenței

Până recent, presa din România spunea că fermele care au ca domeniu creșterea ovinelor și caprinelor sunt un real „succes“, în condițiile în care cererea de produse lactate este în creștere. Peste tot, în toate magazinele vedem tot felul de produse din lapte de oaie și capră. Numai că Marian Cîrnu, care deține o fermă de capre în județul Constanța, spune că această „avalanșă“ de produse ascunde ceva necurat. „Am tot văzut și eu în presă opinii de genul că afacerea cu capre este una de viitor, este ceva extraordinar. Nimic mai fals... Eu cred că lumea fabulează. În lumea «reală» este cu totul altfel. Caprele sunt, de fapt, o afacere medie. Dar atât timp cât ne confruntăm cu probleme grave din producția de brânzeturi și lactate – și aici mă refer la laptele praf care vine de la bulgari și care este folosit de anumiți procesatori în amestec cu lapte de vacă și scot așa-zisa brânză de capră la 13 lei kg – situația se agravează pe zi ce trece. Asta spune totul... Sărăcia ne îndeamnă să cumpărăm orice, oricum – adică ieftin, prost și toxic. De exemplu, eu am 40 de capre care dau în medie 120 de litri de lapte pe zi. Practic, în ceea ce mă privește, asta e cererea. Dacă ar fi fost mai mare aș fi avut mai multe capre! Și observ că încep să mă descurc din ce în ce mai prost“, explică Marian Cârnu. „În privința subvențiilor de la stat... e o formă a mea de a nu mă mai înscrie pe liste pentru acea subvenție... Pentru că este o bătaie de joc. Să dai câteva zeci de lei pe an ca să ții un animal este josnic... Și asta pentru că politicienii noștri negociază mult și prost la Bruxelles, de aceea nu sunt în stare să ne scoată o subvenție bună. Uitați-vă la situația cu fermele de porci. Ce mai poți să zici?“, conchide Cîrnu.

Pășunile, la marile companii

Iulian Vizoiu este antreprenor în sectorul ovin, din județul Argeș. „Pentru noi oieritul e o plăcere. În privința rasei de mioare am considerat că țurcanele s-ar potrivi cel mai bine cu nevoile noastre de produse – lapte, brânză, carne, iar în acest moment avem în stână cu totul 1.400 de bucăți. Marea noastră problemă e că statul nu prea ne ajută. De exemplu, de când cu povestea bolii «limbii albastre»“, statul a sistat toate exporturile și am rămas cu berbecuții nevânduți – o mare pagubă pentru noi. Și din această cauză a trebuit să să-i dăm cu prețuri foarte mici, aproape de pomană. Or, cred că statul ar fi trebuit să facă ceva ca noi, oierii, să nu ajungem în situația asta. Să acorde ajutoare așa cum s-a întâmplat prin alte țări, doar am văzut la televizor. Nu e posibil ca, de la 10 lei în viu, prețul berbecuților să scadă la jumătate și poate și mai mult... Pe noi boala nu ne-a afectat. Berbecuții sunt vioi, dar ne-a afectat prețul... Asta e... Iar în condițiile acestea nu o să-i mai putem ține. E trist... Mai mult decât atât și subvenția ne-a scăzut-o statul de la 38 de lei pe oaie la vreo 20 de lei. Deci autoritățile nu fac aproape nimic, mai ales în sectorul nostru, ovin. Dacă se continuă așa ne îndreptăm toți spre faliment, iar în 2015, dacă mai rămân jumătate din stâne, e mare lucru. Toți colegii cu care am stat de vorbă mi-au zis că în scurt timp li se vor înjumătăți efectivele pentru că nu mai fac față“, ne-a declarat Iulian Vizoiu. În opinia acestuia, „o altă mare problemă pe care o avem e cea cu pășunile. Pentru că aproape toate pășunile au fost luate de firmele mari și stăm mai mult la mâna lor. Toate islazurile sunt la ei și, dacă vor să ni le închirieze și nouă pentru pășunat e bine, dacă nu, ne chinuim prin alte părți. Toate aceste probleme au făcut ca afacerile să ne scadă cu circa 30%, ceea ce pentru noi e destul de mult.“

Frica de bani „străini“

Burlacu Costel, cioban la o stână al cărei patron este membru al Asociația Crescătorilor de Ovine „Plaiurile Bucovinei“, ne-a spus că banii de investiții sunt din ce în ce mai puțini. „Lucrez în domeniu de 7 ani ca cioban. Acum lucrez la un patron care se ocupă de rasa Bucălaie. Noi, în Suceava, avem o pășune de vreo 70 ha care este însămânțată cu iarbă ecologică, cum e moda acum, care ajunge la cele 1.800 de mioare, câte avem cu totul. În privința fondurilor europene... Da, cum să nu... Sunt mulți bani în aceste fonduri... Dar pentru cei care deja au bani... Nu sunt pentru noi, dragă domnule... Noi nu am reușit decât să «accesăm» propriile noastre fonduri. Nimeni nu ne-a ajutat cu nimic... Iar din cauza «limbii albastre», acum e rău cu afacerea asta...“. În privința lui Marian Cîrnu, acesta a destăinuit că nu crede că vreodată va fi „ajutat“ financiar de vreo instituție. „Nici măcar nu am încercat să accesez fondurile europene. Deși activez într-o zonă defavorizată, nu le-am accesat. De ce? Trebuie să spun un adevăr pe care nu îl spune nimeni. Legea spune că plătim consultanța și acea întocmire de plan de afaceri după ce primim banii din Fondurile Europene. Or, nicio firmă de consultanță nu muncește gratis, vrea banii înainte. Trebuie să ai 1.300 de euro pentru firma de consultanță, care se apucă să facă proiectul, în condițiile în care nimeni nu garantează că vei obține și finanțarea acelui proiect. Așa că nu-mi permit să arunc 1.300 de euro... În privința creditelor bancare, nici nu s-a pus problema, din motivele pe care le știe toată lumea.“

Concluzia?

O trage Iulian Vizoiu, cioban: „De unde să facem rost de bani pentru afacere, nu știu... Am încercat să accesăm inclusiv fonduri europene, dar sunt atâtea piedici, că ne-am lăsat păgubași. Cu creditele la bancă, la fel. Ne e frică să le luăm... Practic, nu am făcut decât să ne autofinanțăm. Noi ne-am ajutat pe noi. Atât...“

Bogdan PANȚURU