Liviu Olteanu a câştigat Festivalul „Dor de Munte“
Centrul Cultural, Consiliul Local şi Primăria Vălenii de Munte - Prahova, în parteneriat cu Fundaţia culturală „Maria Tănase Marin“, TVR 2 şi Filarmonica „Paul Constantineascu“ – Ploieşti, au organizat, în octombrie, prima ediţie a Festivalului naţional de folclor „Dor de munte“. Concursul de interpretare, accesibil tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani, va repune oraşul, într-o altă viziune probabil, în peisajul competiţiilor de profil, după ce un festival similar care se impusese în ţară, „Irina Loghin“, a fost întrerupt după 15 ani de existenţă din motive pe care nu le detaliem astăzi. La această primă manifestare folclorică s-au înscris 15 tineri, cu dorinţa sau în pragul afirmării ca solişti de muzică populară, care au prezentat în programul obligatoriu o baladă şi un cântec reprezentativ al zonei folclorice de provenienţă. Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra „Flacăra Prahovei“ a Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploieşti, condusă de violonistul Marian Dovâncă, oficiile de prezentator fiind preluate de moderatorul „Popasurilor folclorice“, Roxana Bădescu. Juriul, format din solista Maria Văduva, managerul Andrei Nicolae, profesorii şi interpreţii Traian Frâncu şi Mariana Muşa, profesorul şi folcloristul Corneliu Irimia şi realizatorul de emisiuni folclorice SRR Adriana Mihai, prezidat de realizatorul TVR, prof. dr. Maria Tănase Marin, a trimis primul trofeu la Craiova, şi anume solistului Liviu Olteanu, în vârstă de 20 de ani, care ne-a împărtăşit experienţa.
– Felicitări, Liviu, pentru acest premiu! Te aşteptai să câştigi marele trofeu?
– Am avut emoţii fiindcă am venit cu un cântec pe care nu-l mai interpretasem niciodată. Dar sunt bucuros că până la urmă juriul m-a desemnat câştigător, înseamnă că totul a decurs bine.
– Am înţeles că vii din Craiova?
– M-am născut la Craiova, unde locuiesc cu familia, dar am copilărit la graniţa cu judeţul Mehedinţi, în satul Busu, din micuţa comuna Greceşti, aşezată pe Valea Raznicului, de o parte şi de alta a pârâului Raznic, pe drumul care leagă Craiova de Drobeta Turnu Severin. Acolo am învăţat să cânt, de acolo îmi culeg cântecele pe care încă le ştiu bătrânii satului. De altfel, chiar dacă acum timpul îmi este un pic comprimat, având în vedere că sunt ocupat cu facultatea (n.n. - Liviu este student în anul al doilea la Facultatea de Litere, unde studiază româna şi latina, din cadrul Universităţii Craiova), nu rabd o lună fără să merg la bunici şi-n satul de care mă simt legat şi unde la urma-urmei îmi sunt rădăcinile.
– Ştiu că tu ai o poveste anume cu începuturile în cântec. Cum s-a întâmplat?
– Ţin minte că eram mic şi am văzut-o la televizor pentru prima dată pe dna Maria Ciobanu. Atât de mult m-a marcat vocea dumneaei, felul de a interpreta încât am zis că vreau şi eu să fac asta. Cred că perioada coincide şi cu momentul în care părinţii mei au intuit că aş avea un dram de talent. Inclusiv eu am conştientizat asta. De altfel, la început, cântam doar piese din repertoriul dnei Ciobanu, iar la primul concurs la care am participat când aveam 16 ani am interpretat melodia „Mândro-n lunca banului“.
Dar trebuie să vă spun că iniţial am cântat muzică uşoară în formaţia şcolii; ţin minte că eram singurul băiat într-un cor de fete! Am parcurs cam toate etapele: evoluam în spectacolele de sfârşit de an, am mers la Palatul Copiilor, iar în timpul liceului (n.n. - Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“) am făcut şi Şcoala Populară de Artă Craiova, la clasa de canto a dnei prof. Paula Dogăroiu, etnomuzicolog şi extraordinar şlefuitor de talente, care i-a avut cândva elevi pe reputaţii Constantin Enceanu şi Vasilica Dinu. Sunt foarte mândru că am fost elevul dânsei!
– După cursurile de canto popular ce-a urmat, ai început să mergi la festivaluri?
– Da, am participat la festivalurile „Ion Dolănescu“ - Târgovişte, „Ileana Sărăroiu“ - Târgovişte, „Elena Roizen“ - Ovidiu, „Pe deal la Teleormănel“ - Alexandria, de la toate plecând cu premiul al doilea, iar la Festivalul „Maria Tănase“ - Craiova, ediţia din 2013, m-am clasat pe primul loc. Acum, la „Dor de munte“, din Prahova, am obţinut trofeul festivalului. Îmi doresc să mai particip la două sau trei competiţii folclorice importante, cum ar fi „Strugurele de aur“ sau „Maria Lătăreţu“, apoi aş vrea să mă concentrez pentru a realiza un prim material discografic.
– Tu ai mers să studiezi Literele, deci ţi-ai ales altă profesie. Cu muzica ce vei face?
– Eu spun că pe primul loc rămâne muzica, dar întotdeauna este bine să ai şi-o bază, fiindcă nu se ştie ce se poate întâmpla, astăzi cânţi şi mâine se întâmplă ceva, pierzi vocea, ştiu şi eu? N-am idee ce surprize ne poate oferi viaţa. Dar în clipa de faţă spun că aş renunţa la orice, dar la muzică - nu.
– Pentru că dna Maria Ciobanu este modelul tău, vreau să te întreb, ai întâlnit-o?
– Am avut, mulţumesc Domnului, această mare onoare. Am emoţii fiindcă mă întrebaţi de dânsa. Cum să vă spun, nu am cum să uit că, la Festivalul „Maria Tănase“, m-a căutat să mă felicite pentru cum am evoluat. Mi s-a părut un gest extraordinar. Fie şi acest lucru mă motivează să perseverez, să fiu mai bun în ceea ce fac. Acum pot să spun că ne ştim de patru ani, vorbim frecvent la telefon, mi-a dat o doină din repertoriul dânsei, îmi oferă sfaturi atunci când le cer. Pentru a concluziona, este modelul meu în muzica populară şi nu pot să fiu decât fericit că am avut privilegiul să o cunosc.
– Am văzut că ai un mic repertoriu al tău. De unde sunt piesele?
– Le am de la Taraful de la Greceşti, poate cel mai mare din Dolj, pe care regretata doamnă Mărioara Murărescu îl lua deseori în emisiunea „Tezaur folcloric“, fiindcă aprecia valoarea, originalitatea, autenticitatea şi vechimea cântecelor. Majoritatea pieselor erau compuse de întemeietorul şi conducătorul tarafului, vioristul Niţu Voinescu. De la dumnealui am preluat şi eu melodia „Arde focul în Greceşti“ şi peste tot pe unde merg spun cine a compus acest foarte frumos cântec.
– Unde te pot vedea/asculta cei care-ţi preţuiesc vocea?
– Am fost şi voi mai fi prezent pe TVR 2, la emisiunea dnei Maria Tănase Marin, am fost difuzat pe TVR 1 şi TVR 3 Regional, la posturile comerciale de folclor. Sunt difuzat şi la radio. Am imprimat câteva piese la Electrecord, acolo unde aproape că m-a luat de mână şi m-a dus dl Mihai Mihalache, solist de muzică populară, având şansa să lucrez cu Orchestra Radio, condusă de maestrul Adrian Grigoraş. Sunt, de asemenea, invitat la sărbători săteşti. Cum vă spuneam, mă pregătesc să realizez un prim album, sper să fie gata în 2015.
– Succes mult! Sper să auzim de tine ca una dintre vocile tinere bune ale cântecului doljean.
– Vă mulţumesc. Mai ales pentru faptul că sunteţi prima revistă care mă intervievează.
Maria Bogdan