„Cartea Oltului“, o invitaţie la drum

De veţi avea norocul să puteţi admira, prinse parcă pe imensa oglindă a cerului senin, întinsele păduri ale munţilor Cindrelului şi Cibinului, ca şi turlele de aramă scânteind în zare ale înaltelor şi bătrânelor biserici, apoi trebuie să vă avertizez plăcut că acele locuri poartă frumosul, armoniosul şi multisecularul nume de Mărginimea Sibiului.

Trecând prin Răşinarii poetului Octavian Goga şi filosofului Emil Cioran, ca şi prin Orlatul grăniceresc imperial-habsburgic şi prin Sibielul păstoresc al istoricului-academician Andrei Oţetea, veţi putea vedea că încă din şes satele şi cătunele Mărginimii prind a urca către înalta Jină, de unde pădurile, apele şi păşunile încep a coborî către Valea Frumoasă a Sebeşului, în încercarea lor temerară de a se uni cu spectaculoasa încrengătură de poteci şi drumuri ale Transalpinei, parcă uitând că au pornit din chiar vatra castrului roman Boiţa-Tălmaciu şi că au privit cu uimire zidurile în ruină ale cetăţii dacice de deasupra satului oierilor Tilişca.

Aşadar, Mărginimea Sibiului îşi are începuturile sale geografice în acel loc în care apele Oltului, scăpate de strânsoarea trecătorii Turnu Roşu, din apropierea streaşinei împădurite a Munţilor Făgăraş, par a cerşi doar o fărâmă de răgaz pentru a se odihni, având veşnica teamă a nemiloasei treceri a timpului. Nebănuind, însă, că până la întâlnirea lor cu melodioasele valuri ale valsului „Dunărea Albastră“, compus de românul-sârb Ivanovic, mai au de străbătut o grea şi lungă cale, astfel că drumeţului îi vor trebui multe zile şi nopţi să poată străbate cu pasul malurile şi cotloanele Oltului. Pentru că, ivit din adâncurile de calcare ale masivului muntos Hăşmaşul Mare – Piatra Singuratecă, Măria sa Oltul continuă să rămână cel mai lung râu interior al ţării! Însă nu uită că, atunci când Eminescu scria versurile „De la Nistru pân’ la Tisa/Tot românu’ plân­su-mi-sa…“, mândra şi patriotica fală avea să-i aparţină fratelui său mai mare, Mureşul.

Ajungând în preajma satului Boiţa, cea mai de şes aşezare a înaltei şi întinsei Mărginimi a Sibiului, Oltul mai are de trecut examenul a încă unui mare şi greu hop din viaţa lui: sunt stâncile abrupte, ca şi bulboanele adâncite ale depresiunilor Turnu Roşu-Podu’ Olt, spre care curg şapte tumultoase ape de munte şi de şes – râurile Hârtibaciul, Cibin, Sădurel, Sadu, Vadu, Lotrioara şi Lotru. Îngemănându-se, povestitoarele ape prind a mângâia zidurile de fortăreaţă grănicerească medievală ale Turnului Spart, ca şi cele de stâncă ale Bătrânei Biserici şi Chiliilor Mănăstirei Cozia, falnica ctitorie creştinească amintind de faptele înţelepte ale vrednicului domnitor muntean Mircea cel Bătrân (1386-1418). Aici, în fiecare zori de zi, căruntul Olt îşi domoleşte o clipă fireasca scurgerea la vale a apelor, ascultând blânda tânguire a clopotelor de aramă peste care se aştern dulcile cântări bisericeşti rostite din strane de glasurile tremurânde ale călugărilor şi mirenilor. Târziu, când întunericul nopţii încearcă să biruie lumina zilei, se aud prelungile, ritmatele, plăcutele, odihnitoarele şi melodioasele bătăi ritmate ale „sfintelor lemne cântătoare ale cerului“. Fi-va atunci nu numai vremea apusului de soare, ci şi acel anotimp al zilei când credincioşii în Cuvântul Domnului ascultă sfânta liturghie a vecerniei! 

Iar noi, călătorii grăbiţi, îngânduraţi, mândri şi veseli, prin „România pitorească“ a scriitorului Alexandru Vlahuţă (1858-1919), ne vom aduce aminte că Geo Bogza ne-a lăsat, în măiastra-i sa „Cartea Oltului“, câteva file albe, îndemnându-ne să-i continuăm povestirea, aşternând impresii desprinse din drumeţiile făcute, la pas, pe rotundul acestei frumoase ţări binecuvântate de Dumnezeu!

Ioan Vulcan-Agniteanul