Cercetarea în agricultură, împinsă la limită de vremea capricioasă

Este binecunoscut faptul că în municipiul Braşov este „localizată“ inima cercetării în domeniul cartofului şi sfeclei de zahăr. Şi asta în condiţiile în care cartoful este considerat „ce-a de-a doua pâine a românului.“ Şi nimeni nu ar fi mai potrivit la o discuţie despre starea cartofului românesc dar şi a altor culturi în anul 2014 decât Sorin Chiru, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Cartofului şi Sfeclei de Zahăr din Braşov.

– Cum vi se pare, dumneavoastră ca specialist, că este acest an, 2014, pentru cultura cartofului?

– Pot să spun că, din punctul de vedere al condiţiilor climatice, anul 2014 este unul care se abate de la normalitate în ceea ce priveşte modul de dispunere a precipitaţiilor şi temperaturilor. Vreau să precizez că institutul nostru, pe lângă cercetarea cartofului şi a sfeclei de zahăr, mai are implementat – datorită structurii activităţii din institut, şi sistemul de rotaţie a culturilor impus de producerea cartofului de sămânţă – şi producere de cereale şi plante furajere precum şi plante medicinale. Deci funcţionăm într-un spectru mai larg, de aceea ne interesează diferitele influenţe ale climei asupra tuturor speciilor care se află la noi în studiu. Revenind la cartof şi sfecla de zahăr, pentru acestea, până acum, am avut un an apropiat de normal pentru că au fost precipitaţii şi temperaturi oarecum optime pentru zona noastră pentru aceste culturi. În schimb, am avut ceva probleme cu cerealele. Şi spun asta pentru că de peste 30 de ani nu au mai fost întrunite condiţiile pentru atacul de „rugină“, în special de „rugină galbenă“. Acest fapt ne-a impus un sistem de control şi de protecţie a cerealelor la un nivel nemaiîntâlnit până acum. Şi asta în condiţiile în care noi testăm aici peste o sută de linii de cereale din creaţiile Institutelor de Cercetare de la Fundulea şi de la Turda. Aşadar a fost un an deosebit de intens din punctul de vedere al protecţiei culturilor de grâu şi triticale (soi de grâu – nr.), unde am afectat deja trei tratamente. Şi pot să spun că am controlat foarte bine toate aceste aspecte privind protecţia plantelor.

– Se spune că la fiecare examen care te supune natura este o sursă de învăţăminte pentru anii viitori. Dacă ar fi să tragem o concluzie pe acest an, pe care îl percepeţi totuşi ca un an dificil, solicitant pentru agricultori, care ar fi principala învăţătură pe care o tragem?

– Fiecare an reprezintă o competiţie pentru noi ca cercetători, iar anul 2014 reprezintă din acest punct de vedere o provocare. De exemplu, în luna mai precipitaţiile au ajuns şi la 110 de litri pe metru pătrat în zona noastră, aproape suficient să refacă deficitul de apă din sol din anii anteriori. Dar acest lucru a însemnat şi o aplicare corespunzătoare a verigilor tehnologice.

Noi am solicitat de multă vreme deplasarea mai înspre primăvară a unor lucrări, în special la cartofi, astfel încât plantatul să se realizeze în aprilie pentru că acum sunt condiţii climaterice prielnice şi culturile de cartofi beneficiază la maximum de acestea. Şi asta în condiţiile din a doua jumătate a acestei luni şi în prima jumătate a lunii iulie, când se preconizează a fi o vreme mai secetoasă. Asta în primul rând…

În al doilea rând s-a observat, în aceste condiţii climaterice dificile, ce importanţă au materialele de plantat şi semănat care aparţin categoriilor superioare ce beneficiază de sămânţă certificată şi nu luată cine ştie de unde. În al treilea rând, îmi permit să spun că factorul uman contează deosebit de mult pentru că acolo unde există experienţă poţi să iei şi decizii bune în condiţii extreme. Dacă ne uităm pe geam, dimineaţa e senin ca apoi, în câteva ore, vremea să se schimbe radical. E nevoie să iei decizii rapid, de exemplu cum să faci tratamentul culturilor – terestru sau aerian sau să iei alte decizii vitale rapid.

– Strict din punctul de vedere al activităţii de cercetare, care ar fi principala problemă cu care vă confruntaţi?

– Se ştie că nu poţi face cercetare fără bani, iar asta ar fi una dintre problemele noastre permanente. Dar trebuie să recunosc că în ultima perioadă de timp, noi, ca Institut Naţional, am beneficiat de un suport venit din partea Ministerului Educaţiei Naţionale sub forma unor proiecte care au avut o influenţă foarte bună asupra activităţii noastre. De asemenea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a desfăşurat un ciclu de proiecte cu caracter aplicativ care s-au derulat până anul acesta şi sigur va derula un ciclu nou începând cu toamna acestui an pe perioada 2015-2020. Trebuie să privim adevărul în faţă: fără investiţii nu se obţin rezultate în cercetare. În acelaşi timp trebuie să recunosc că Institutul nostru a avut o situaţie mai bună decât altele similare deoarece noi am beneficiat de investiţii de 3 milioane de euro, bani de la Guvernul României şi de la Banca Mondială. Cu aceşti bani am realizat modernizarea completă a tuturor facilităţilor de cercetare cu o dotare de ultimă oră a laboratoarelor. Din păcate, doar noi şi alte câteva instituţii de cercetare am beneficiat de astfel de fonduri, dar marea majoritate, la nivel naţional, nu au avut parte de fonduri suplimentare consistente. Adevărul este că fără o luptă permanentă nu poţi obţine fonduri în ziua de astăzi şi mă refer aici la fondurile structurale. Vestea bună este că, începând cu anul 2015, prin Politica Agricolă Comună (PAC), pentru prima dată este alocată pentru agricultură o sumă foarte mare de bani. Este vorba de 4,5 miliarde euro alocaţi pentru cercetarea cu caracter aplicativ, ceea ce nu este puţin lucru.

– Agricultorii din toate domeniile, deci şi cultivatorii de cartofi, se plâng că marea lor problemă rămâne valorificarea culturilor. Şi asta pentru că, spre deosebire de noi, agricultorii europeni, pot să trimită în flux continuu către hypermaketuri propria producţie, fiind într-o concurenţă acerbă cu producătorii autohtoni care poate nu sunt la fel de bine organizaţi. Se întrevede o rezolvare a problemei?

– Este o problemă extrem de importantă însă, din păcate, mai este mult de lucrat. Şi asta pentru că pe această piaţă comunitară orice camion poate să ajungă într-o zi şi o noapte din Germania, Franţa sau Olanda la noi în ţară, competiţia fiind acerbă pe această piaţă a cartofului. Şi sunt probleme pentru că în ceea ce priveşte depozitarea cartofului trebuie îndeplinite anumite condiţii. Totuşi, la ora actuală, comparativ cu anii trecuţi, s-a mai îmbunătăţit situaţia în sensul că s-au mai creat, în special de către tinerii fermieri, o serie de depozite de până la 5.000 tone de cartofi, s-a mai îmbunătăţit baza logistică pentru a păstra aceşti cartofi, dar încă nu este suficient. Şi aici este vorba şi de politica de piaţă în sensul că este greu să te impui într-un lanţ de supermarket-uri dacă nu ai producţie constantă în ceea ce priveşte atât calitatea culinară, cât şi a aspectul mărfii pe fondul unei structurări clare a soiurilor. Şi aici intervine rolul extrem de important al organizaţiilor interprofesionale de pe piaţa cartofului, cum ar fi Federaţia Naţională Cartoful din România, pentru că altfel este foarte greu pentru micul fermier să intre pe o piaţă puternic concurenţială. 

Gheorghe Verman