Cum să vă aduceţi frumuseţea şi parfumul în grădină
Este primăvară şi, mai mult ca sigur, dacă aveţi o curte sau o grădină cât de mică aţi vrea să aduceţi acasă toată cromatica pe care o vedeţi în parcuri. Acesta este momentul ideal pentru a vă reaminti cum puteţi obţine şi planta un arbust ornamental, cum ar fi forsythia, liliacul, iasomia, caprifoiul etc. Bineînţeles că ar fi cel mai simplu să cumpăraţi materialul săditor gata preparat, dar în varianta în care doriţi să-l produceţi acasă ne spune ing. Ionela Georgescu, din Bărcăneşti, Prahova, cum vom proceda.
Forsythia sau ploaia de aur (familia Oleaceae) este primul arbust care înfloreşte primăvara, chiar înainte de a înfrunzi. Îl veţi cunoaşte după floarea mare, de culoare galbenă (galben-auriu sau galben-lămâie), o corolă din patru petale unite la bază, care cresc pe tulpinile tinere, cu stamine mai lungi decât pistilul. Dacă tăierile sunt executate corect, primăvara puteţi obţine o cascadă de flori. Reţineţi că arbustul este iubitor de căldură, deci preferă un loc expus la soare şi nu manifestă pretenţii faţă de sol. Se înmulţeşte prin butaşi (recoltaţi în uscat, toamna), uneori prin despărţirea tufei, iar plantarea se face de toamna până primăvara, în funcţie de condiţii.
Caprifoiul sau Mâna Maicii Domnului (Lonicera caprifolium, denumit popular şi cununiţa, creţuşcă, vonicer sau salbă moale) este o plantă agăţătoare, cu flori alb-gălbui sau roz, cu un parfum deosebit, poate cel mai plăcut dintr-o grădină. Nu este sensibil la sol, dar căutaţi totuşi un loc cu pH neutru, expus la soare o mare parte a zilei. Şi semiumbra este acceptată. Dacă nu are un suport (un zid, un gard), montaţi unul la plantare. Este important să faceţi acest lucru pentru că planta nu trebuie apoi prea mult deranjată. Caprifoiul se înmulţeşte prin butaşi ori, mai simplu, prin marcote. Se obţine şi din seminţe, dar e mai complicată tehnologia s-o puteţi practica în condiţiile în care nu sunteţi floricultor. Prelevarea butaşilor se face în orice perioadă a anului: toamna târziu, iarna şi primăvara foarte devreme se prepară butaşii în uscat, din porţiuni de lăstari uşor lemnificaţi, lungi de 15 -18 cm, care se pun la înrădăcinat în pământ afânat; vara sau în toată perioada de vegetaţie butaşii se obţin din lujeri tineri, cu 2 internoduri, de 8-10 cm, care pot fi stimulaţi să facă rădăcini. Marcotajul, practicat des în gospodăriile ţărăneşti, constă în întinderea unui lăstar pe pământ, muşuroirea sa şi separarea plantelor după ce apar rădăcinile la fiecare nod. Plantarea la loc definitiv se face primăvara, în martie-aprilie, dar caprifoiul a dat rezultate bune şi la o plantare de toamnă.
Liliacul (Syringa vulgaris) este un arbust extrem de iubit în România, cu înflorire în mai-iunie, în funcţie de zonă şi soi, cu flori dispuse în penicule, parfumate, simple sau duble (bătute), de culoare albă, albastru deschis până la albastru intens, lila-roz, roşu-violet. Se pretează la locurile însorite sau parţial umbrite. Liliacul se înmulţeşte prin seminţe, drajonare şi marcotaj, dar varietăţile decorative se obţin prin altoire, ultima variantă necesitând cunoştinţe temeinice în domeniu. Drajonarea liliacului se practică toamna. Practic, orice lăstar sau tufă despărţită, cu parte de rădăcină, de planta-mamă, formează o plantă nouă.
Plantarea se face toamna, caz în care poate înflori în anul următor, dar reuşeşte şi primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetaţie, însă va înflori abia în al doilea an. Despărţirea tufelor se poate realiza şi primăvara. Se practică, dar mult mai rar, înmulţirea prin butaşi, prelevaţi vara şi plantaţi toamna, precum şi prin marcote, metodă oarecum inutilă, dată fiind capacitatea de lăstărire a liliacului şi lejeritatea înmulţirii prin drajoni.
Iasomia (Philadelphus coronarius) este apreciată pentru florile albe sau roz-pal, buchetate câte 3-5, puternic parfumate, cu miros citric (motiv pentru care se mai numeşte lămâiţă) sau de fragă. Înflorirea are loc la finele primăverii şi începutul verii. Preferă locurile însorite, neaglomerate cu alte plante, cu soluri bine drenate, dar trebuie ajutată cu multă apă. Se înmulţeşte prin butaşi lemnificaţi (în uscat), de 4-5 ochiuri, recoltaţi iarna sau primăvara devreme, iar plantarea se face în perioada de repaus vegetativ, de toamna şi până primăvara. Se practică şi butăşirea în verde, după înflorire, prelevaţi din lăstari, la 3-4 ochiuri, păstrând o frunză tăiată pe jumătate, cu stimulent de înrădăcinare. Marcotajul este utilizat mai rar (îngropaţi toamna ramurile lungi, dezgropaţi-le primăvara şi separaţi noile plante astfel încât fiecare să aibă rădăcinuţe).
Gutuiul japonez sau Cydonia ori Chaenomeles este un arbust rezistent la secetă şi frig, înalt până la 1-1,5 m, cu flori sub formă de cupă, de culoare roşie până la portocaliu, izolate sau reunite în grupuri, cu înflorire timpurie, martie-aprilie. Planta trebuie ferită de vânt şi curenţi reci, creşte bine la soare şi semiumbră, nu este pretenţioasă la sol. Epoca cea mai bună de plantare este toamna sau la începutul primăverii, într-o groapă potrivită ca dimensiuni. Înmulţirea se face prin butaşi în uscat, recoltaţi toamna sau primăvara, pe care-I înrădăcinaţi într-un amestec de pământ fertil.
Kerria japonica este un arbust cu creştere ramificată, înalt de 1,5 până la 2 metri, dispune de flori simple sau duble, de culoare galben intens sau cu tente portocalii, asemănătoare unui pampon sferic. Înmulţirea se poate face prin despărţirea tufei, toamna târziu sau chiar iarna, şi prin butaşi prelevaţi în uscat sau în verde, cu o perioadă de înrădăcinare de 2-3 săptămâni. Planta se acomodează cu orice tip de sol, preferă soarele şi semiumbra, este rezistentă la ger.
Floarea miresei sau cununiţa (Spiraea vanhouttei) este un arbust care poate atinge 2 metri, prezintă o înflorire abundentă, cu flori grupate în umbele numeroase. Planta înfloreşte în mai-iunie. Nu este pretenţioasă faţă de sol, dar este avantajată de expunerea la soare. Înmulţirea se realizează uşor, prin despărţirea tufei în perioada de repaus, de primăvara şi până toamna, cu plantarea toamna sau primăvara devreme.
Maria BOGDAN