Dezorganizaţi haosul! E singura speranţă!

Mai şugubeţi din fire, noi, noi românii, vreau să zic, luăm şi lucrurile serioase foarte adesea în derâdere.

Cum adică să se prevale peste noi criza alimentară?

Tocmai peste rotundul acesta de pământ binecuvântat, căruia şi Papa de la Roma i-a zis „tărâm al îngerilor“?

Şi mai la o adică, de când ne ştim numai dacă aruncăm sămânţa în brazdă şi câmpia se împlineşte dodoloaţă, fără să-i pese aproape că o sărută ori nu ploaia binecuvântată.

Asta cam aşa şi este. Ăsta a fost norocul ori mai degrabă nenorocul nostru.

De unde, de neunde hambarul n-a rămas pustiu.

Ne-am cam învăţat, cum tot noi observăm adesea nu fără ironie, „trai pe vătrai“.

Şi totuşi, cei cu mintea ceva mai harnică privesc trecerea anilor şi rotirea anotimpurilor cu temeinică îngrijorare.

Iată, ni se spune, ca un avertisment, că peste jumătate de secol, dacă nu mai degrabă, cea mai de preţ avuţie a Europei va să fie apa.

Şi tot pe atunci din Peninsula Iberică şi până în Balcani sudul continentului va deveni deşert.

Am luat seamă la iarna care se petrece, mai apoi la anii din urmă şi nu pot să nu pricep că Planeta Albastră în întregul ei va gâfâi sub paşii a peste 12-14 miliarde de oameni, pe masa cărora blidele vor rămâne goale.

N-o spun eu, o zice apăsat Institutul de securitate alimentară mondială, fiindcă un lucru e cert: veşnicia nu reprezintă o certitudine.

Ce facem, ce zicem noi, românii?

De făcut, ca de obicei, nu facem nimic, iar de spus, vorba ceea, „mai vedem noi“.

Între timp, însă, nu stăm degeaba. Şi tot după o zicală de-a noastră, „ne furăm căciula singuri“.

Cuşma şi averea. Câtă mai e! Oricum, apucă cine poate.

Aud deunăzi că, dacă am vinde acolo străinilor măcar 65.000 ha, am încasa bani frumoşi.

Şi, parcă îl aud pe bietul Constantin Tănase – „cu asta ce-am făcut?“

Omul cu ideea, dregător de seamă, are şi soluţia: „Cumpărăm mâncare!“ Şi, tot ideile dumisale, nu mai asudăm în câmp, nu mai avem nevoie de tehnologii, de irigaţii şi, în genere, va veni totul de-a gata.

Şi întreb, la rându-mi, când ajungem la fundul sacului, ce-i facem?

„Cui, ce-i pasă! aud răspunsul.

N-au tăbărât românii pe Europa? Dăm fuga la ei!

Şi dacă ce vă povestesc ar fi doar o glumă?

Dar aşa se gândeşte! Dacă filosofia dezrădăcinării ar fi una sănătoasă.

Numai că nici noi nu ştim, adică habar nu au cei din capul trebii ce şi cum.

La 1 ianuarie trebuia să avem legea vânzării terenurilor către străini.

Numai că a ieşit strâmb. Acum dospeşte pe undeva pe la Parlament şi, convins sunt, se va întoarce cu şi mai multe hibe.

Între timp, am înstrăinat oricum peste 2 milioane de hectare. În fel şi chip.

Bună ţară, rea tocmeală.

Fiindcă tot e iarnă, a fost scumpită gigacaloria. Cu 40%. Legumicultorii au strigat S.O.S.

Asta înseamnă o creştere a preţului legumelor de seră cu 50%. Ei şi? Aducem de pe aiurea. Cum o şi facem de câţiva ani buni.

De ce să câştigăm noi? Să profite ei!

Şi, ca de obicei, încă o dată am aruncat cinstea pe ruşine.

2014 e şi anul cacialmalelor. Ne mai dăm încă o dată cu stângul în dreptul.

Impozităm orice mişcă în ogradă, orice răsare în câmp.

Dacă stai la umbră, n-ai ce pierde!

Altfel îţi furi căciula singur.

Şi ostenit, şi cu banii luaţi.

Bătătura ne e mai dragă decât câmpul.

Cum se vor descurca oamenii?

Au experienţă! Pe de o parte! Pe de alta, vă întreb cum se descurcă samsarii de  ocazie?

Dăm iama în averea ţării, în banii noştri şi, că tot ne place să spunem că ne merge bine, ne merge! Un pas înainte, doi înapoi.

Şi peste tot şi peste toate vremea cu sclifoselile ei, deşi zic unii şi alţii c-o să fie cu folos.

Nu zi încă hop până n-ai sărit!

Nu uitaţi, mergem şi la urne.

Treabă cu chichirez. Oricum intră cine vrea, iese cine trebuie.

Şi strategia, cartea albă a agriculturii mucezesc pe unde-or fi aruncate.

Acum la modă e gâlceava. Şi furatul căciulii. Oricum, domnilor, jumătate de secol nu înseamnă, la scara istoriei, mare lucru.

Şi-atunci să vezi! Cine-o mai avea ochi să vadă şi minte să înţeleagă. Până una, alta, un sfat:

Dezorganizaţi haosul! E singura speranţă!

G. VERMAN