Cămaşa în alb şi negru a moţilor

Ultima descendentă a familiei de pictori iconari din Laz, Maria Poenariu, membră a Academiei Artelor Tradiţionale din România şi declarată de UNESCO „tezaur uman viu“, a fondat, în judeţul Alba, o organizaţie care-i poartă numele. Din Asociaţia „Maria Poenariu – Laz“ face parte, în calitate de vicepreşedinte, şi Ancuţa Han, confecţioner atestat de îmbrăcăminte şi ţesături tradiţionale. Tânăra creatoare vine dintr-o zonă cu profunde reverberaţii istorice, comuna Horea, din mijlocul moţilor din Apuseni, ultimii daci adevăraţi, cum li se mai spune. Refugiul în arta populară este ca o regăsire de sine. Ancuţa Han a locuit şi a muncit zece ani în Spania.

„Acolo nu am reuşit să-mi găsesc împlinirea. Aveam de toate, dar când deschideam frigiderul plin aveam mereu un nod în gât. Depărtarea de ţară m-a transformat într-o mare iubitoare de România. Când am simţit că nu mai pot trăi în felul acela uscat, cu dorul în inimă, mi-am luat copilul şi-am revenit acasă. Mi-am zis: mai bine o coajă de pâine pe Valea Coşului, acolo unde locuieşte mama, decât să trăiesc în înstrăinare. Am revenit cumva rănită sufleteşte şi am vrut să fac ceva care mă reprezintă, fără să ţin cont foarte mult de bani. Cu sprijinul părinţilor mi-am cumpărat o maşină de brodat, apoi alta şi alta, mi-am făcut un atelier în care intru dimineaţa şi ies seara, târziu. Acolo e universul meu. Lucrez singură şi-mi asigur integral veniturile pentru familia mea din cusut“.

Ancuţa Han creează costume tradiţionale specifice zonei de munte a judeţului Alba, cusute în negru, pe fond alb, pentru adulţi, şi roşu, pentru copii, de la care nu lipseşte niciodată cingătoarea tricoloră sau medalionul, de asemenea tricolor, cu Avram Iancu sau Horea, eroi de care moţii nu se despart niciodată. Culoarea neagră este cea a văduviei, mulţi bărbaţi ai zonei pierind în războaiele pentru apărarea gliei.

Creatoarea a reînnodat şi duce mai departe tradiţia familiei, mama şi bunica lucrând la vremea lor costume populare, cergi şi ţoluri. O face neîntrerupt de patru ani, mărturisind că, între cusături şi tradiţie, şi-a prins, în sfârşit, sufletul.

Covorul în păr de capră din Bisoca

Tot din munţi, de data aceasta din Bisoca Buzăului, trei tineri – Cristina Căşaru, Gabriela Bălan şi George Untea – promovează, prin Asociaţia Bisoca, obiectele tradiţionale realizate în sat: opinci, ţesături din lână, covoare din păr de capră confecţionate în războiul vertical, carpete cusute ori ţesute în războiul orizontal, costume populare, împletituri, preşuri, ştergare etc. Cristina Căşaru este medic veterinar, are un cabinet de profil, a avut oferte tentante de lucru în străinătate, dar a rămas acasă, să sprijine promovarea zonei prin orice mijloc economic, cultural sau artistic. Preşedintele George Untea a revenit la rândul său din străinătate, unde a muncit câţiva ani şi a preluat conducerea asociaţiei cu acelaşi scop, de a prezenta în ţară şi în lume meşteşugul tradiţional al Bisocii natale. Îndrumătoare le-a fost un alt „tezaur uman viu“ UNESCO, Adela Petre, din Buzău, decorată cu Medalia Naţională „Serviciul Credincios“ pentru arta populară pe care o creează de peste cinci decenii, considerată o adevărată specialistă în ţesut covoare în păr de capră şi confecţionat marame. Bisocenii i-au preluat arta şi au produs deocamdată covoraşe cu spic de grâu.

O familie de meşteri populari din Maramureş

La 68 de ani, Hodor Pălăguţa, din satul Slătioara, comuna Strâmtura, judeţul Maramureş, cunoscută drept Hodor din Bârsana (satul în care s-a născut), stă iarnă de iarnă la războiul de ţesut, creând adevărate opere de artă populară. A colindat ţara în lung şi-n lat, la expoziţii şi festivaluri de profil, a mers în Italia, Cehia, Ungaria şi Serbia, a vorbit cu preşedinţi de ţară şi premieri, cu reprezentanţii Casei Regale a României. Peste tot umblă îmbrăcată în costum popular şi opinci, cu o furcă de tors în brâu. La expoziţii poate fi văzută la războiul de ţesut. A deprins meşteşugul de copilă: „Lucrez de la opt ani. Vara mergeam la câmp, cu părinţii, la muncile agricole, iar iarna lucram cu mama, la ţesut şi confecţionat straie de purtat. Am lucrat în cânepă şi fuior, am cusut cămeşi, apoi am trecut la tors lână, împletit şi ţesut în războiul mare. Croşetez, confecţionez trăistuţe maramureşene, costume tradiţionale de vară şi de iarnă, fac împletituri şi aşternuturi.“

S-a înscris în Asociaţia Meşterilor Populari din Cluj, reprezentând însă zona Maramureşului. Iarna locuieşte la unul dintre cei trei fii, unul cadru universitar, doi cu muncă prin Spania, specialişti în restaurarea bisericilor şi construirea foişoarelor şi caselor din lemn, iar vara merge acasă, în Slătioara, să lucreze pământul. Soţul său, Dumitru, a fost distins cu Cru­cea Patriarhală pentru meşteşugul său în lemn, fiind unul dintre importanţii specialişti în construirea şi restaurarea bisericilor ori a porţilor din lemn din Maramureş.

Toată familia aşadar este dedicată meşteşugului popular, exprimat în multiple forme. Hodor Pălăguţa este pasio­nată de ceea ce face: „Din 2005 mi-am luat războiul în spate şi plec prin toată ţara, la festivaluri şi târguri de artizanat popular. Îmi place tare mult când lumea admiră şi cumpără ceea ce iese din mâna mea. Lucrez ţoluri, cergi, zaghie, cheptare, am cusut peste 100 de costume populare, trăistuţe etc. La comandă lucrez mai puţin, pentru că nu-mi ajunge timpul. În general confecţionez obiecte şi le vând cui doreşte să le cumpere.“

Maria Bogdan