În dezbatere europeană noi reguli privind etichetarea cărnii

Într-un interviu acordat pentru Radio Iaşi, Roger Waite, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Agricultură Dacian Cioloş, a precizat cum va arăta noua reglementare

Statele membre ale Uniunii Europene ar putea fi obligate să afişeze pe caserolele de carne proaspătă originea europeană şi locul de creştere şi de sacrificare a animalului. Bruxelles-ul pleacă, aşadar, urechea la cerinţele tot mai acute ale ţărilor cu o tradiţie istorică în producţia de carne. Subiectul a fost negociat zilele acestea la nivel european, iar Comisia vrea ca acest sistem să fie agreat cât de curând.

Practic, este vorba de extinderea măsurii care se aplică, în prezent, pentru carnea de vită. Aceasta a fost prevăzută pe foaia legislativă europeană în anii ’90, ca efect al crizei bolii vacii nebune. O altă criză de încredere a consumatorilor în carnea europeană s-a materializat la începutul acestui an. România a fost târâtă, în mod nejustificat, într-un noroi mediatic, odată cu scandalul izbucnit în Marea Britanie, după ce englezii au descoperit în lasagna carne de cal în loc de vită. În tot acest timp, o reformă a etichetelor aplicate pe caserolele de carne proaspătă a străbătut, necontenit, holurile instituţiilor europene de la Bruxelles. Când vine vorba de statistici, lucrurile stau în felul următor: la început de an, un studiu realizat de Organizaţia Europeană a Consumatorilor indica faptul că 70% dintre consumatorii europeni consideră importantă originea produselor alimentare în alegerea lor, iar majoritatea cumpărătorilor doresc să cunoască ţara de origine a alimentelor.

– Care ar fi propunerea Comisiei Europene cu privire la etichetarea cărnii proaspete?

– Sub umbrela unei legislaţii ce a fost agreată în 2011, Comisia trebuie să vină cu idei cu privire la etichetarea cărnii proaspete, preambalate, de porc, pui, oaie şi capră. Cu alte cuvinte, dacă este vorba de o măcelărie şi ai carnea scoasă de pe schelet, atunci nu este nicio problemă, însă dacă este vorba de un supermarket şi produsul este preambalat, dar în acelaşi timp proaspăt, răcit sau îngheţat, atunci vrem să avem reguli noi privind etichetarea.

– Va fi o chestiune obligatorie pentru fiecare stat membru?

– Da, măsura va fi obligatorie. Deja avem etichetarea obligatorie pentru carnea de vită, ce a fost introdusă după criza bolii vacii nebune în anii ’90. Deci, de fiecare dată când cumperi carne proaspătă, există o etichetă cu precizările „animalul s-a născut în, crescut în şi sacrificat în ţara X“. Ceea ce urmărim este să introducem măsuri similare pentru celelalte tipuri de carne. Însă, considerăm că menţiunea „născut în“ nu este necesară, pentru că aceste animale nu trăiesc la fel de mult şi nu avem mecanismele de identificare şi trasabilitate pe care le avem, spre exemplu, în cazul bovinelor. Aşadar, ceea ce urmărim se rezumă la „crescut în“ şi „sacrificat în“, iar odată ce avem aceste elemente agreate vom începe să le aplicăm după 18 luni. Important este să finalizăm cadrul legal până la finalul acestui an.

– Aşadar negocierile privind un proiect de act normativ ar trebui să fie încheiate la finalul acestui an, iar aplicarea regulilor este programată pentru mijlocul anului 2015?

– Da. Ne gândim la aplicarea măsurii începând cu luna aprilie a anului 2015, pentru ca sectorul să aibă timp suficient să se pregătească pentru implementarea acestor reguli. Ceea ce este interesant este faptul că în unele supermarketuri din anumite state membre vei găsi acea disponibilitate, la nivel individual, de a implementa un astfel de sistem de etichetare. Însă acestea nu ştiu cu exactitate la ce regulă se poate face apel. Aşadar, pentru consumatori aceste măsuri vor oferi o clarificare în acest sens. Spre exemplu, atunci când ceva este etichetat drept „crescut în, sacrificat în România“ este valabil pentru fiecare stat membru şi nu doar pentru un supermarket care îşi defi­neşte propriile reguli.

– Care sunt argumentele statelor care se opun acestei măsuri?

– Una dintre problemele pe care vrem să le clarificăm se referă la ce înseamnă acel „crescut în“, cât timp trebuie ca un animal să stea în respectiva ţară pentru a fi considerat crescut. Apoi, un alt element asupra căruia există o dezbatere este cel referitor la existenţa unei etichete a originii, iar o idee în acest sens ar fi în felul următor: dacă un animal este născut, crescut şi sacrificat în România, spre exemplu, atunci eticheta corespunzătoare ar fi: Origine – România. Se pare că această menţiune va fi o parte a pachetului legislativ. Sperăm, totuşi, că vom negocia un text unanim acceptat de fiecare stat membru săptămâna viitoare sau dacă nu, oricum, până la finalul acestui an.

– Această măsură va presupune înfiinţarea unei noi agenţii de control în fiecare stat membru sau o instituţie precum cea a Autorităţii Naţionale Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din România ar putea fi responsabilă de managementul acestei probleme?

– Pentru momentul de faţă, aşa cum arată pachetul legislativ, nu va fi nevoie de o agenţie adiţională, deşi este în competenţa statelor membre să asigure aplicarea corespunzătoare a etichetelor.

– Statele membre care au îmbrăţişat mai târziu proiectul european, cum ar fi România, se pronunţă în favoarea acestei măsuri?

– La rândul său, România are strategia sa la masa de negocieri. Majoritatea statelor membre nu sunt reticente în privinţa acestui pachet legislativ, însă există acea dezbatere cu privire la momentul în care un animal poate fi considerat „crescut în“. Acest lucru este încă discutat. Ca particularitate, în România, ceea ce vedem, este că animalul stă în ţară. În Olanda şi, într-o mare măsură, în Germania există o mişcare mai intensă a animalului între statele membre, dar desigur, din perspectivele politică şi pragmatică, acestea sunt problemele pe care trebuie încă să le clarificăm.

„În legătură cu negocierile relative la acest pachet, punctele de vedere ale statelor membre sunt deosebit de împărţite. Sunt polarizate între zona statelor pentru care etichetarea originii, a locului de creştere, de sacrificare sau procesare ale animalului ar fi un avantaj – aici mă refer la ţările care au o cultură a producţiei de carne recunoscută – Italia, Franţa, Olanda sau Irlanda de Nord – evident că o etichetă care poartă aceste însemne, care aduc, cu sine, avantajele istorice pe piaţa europeană a producătorilor naţionali respectivi, va face ca acele produse, la acelaşi preţ, să se vândă mai bine decât cele care sunt produse în ţări emergente, cum este România, în care industria cărnii îşi creează cu dificultate un loc, în care am fost supuşi unor tiruri de interese economice, diferite de cele ale noastre, foarte puternice. Mă refer la scandalul cărnii de cal, la aflatoxină, la scandalul cărnii de pasăre, care, iată, ne-au pregătit mai bine pentru ceea ce va urma, pentru că este limpede că asistăm la o reîmpărţire a zonelor de influenţă economică chiar în interiorul Uniunii Europene.“

Lucian BĂLĂNUŢĂ